
Grupul comun de lucru pentru programare a analizat și aprobat, marți, 22 iulie a.c., versiunea finală a Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2014-2020.
Structurat în cinci axe prioritare, cu un buget total de 215.745.513 euro din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), noul program operațional își propune capitalizarea rezultatelor obținute din actualul program și intensificarea relațiilor din zona de graniță pentru identificarea de soluții comune în vederea dezvoltării economice și sociale a zonei. Documentul va fi supus în perioada următoare aprobării celor două state membre și transmis către Comisia Europeană înainte de termenul limită (22 septembrie 2014).
Reprezentantul Comisiei Europene, Kypros Kyprianou, a felicitat munca echipei româno-bulgare, subliniind că este primul program de cooperare din sud-estul Europei a cărui versiune finală a primit aprobarea grupului comun de lucru pentru programare.
Întâlnirea a fost organizată de Autoritatea de Management (AM) a Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013 – Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice din România (MDRAP), Autoritatea Națională (AN) – Ministerul Dezvoltării Regionale din Bulgaria (MDR) și Secretariatul Tehnic Comun (STC) al Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013 – Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași pentru Granița România-Bulgaria (BRCT Călărași). Cele două delegații au fost conduse de Doina Surcel, director general adjunct în cadrul MDRAP (România) și Dimana Sadonkova, director general adjunct în cadrul MDR (Bulgaria).
Grupul Comun de Lucru are rolul de a asigura eficiența și calitatea planificării și programării viitorului exercițiu financiar, respectiv a Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2014-2020. Grupul are în componența sa reprezentanţi de la nivel naţional, regional şi local ai celor două state.