Ministerul Sănătăţii va investi peste 5,3 milioane de euro, până în anul 2016, pentru achiziţia de medicamente anti-tuberculoză, aparatură şi echipamente de laborator de înaltă performanţă, dar şi în pregătirea a peste 600 de medici şi asistenţi medicali în cadrul unui proiect finanţat din fonduri norvegiene care vizează controlul tuberculozei în România.

 Ministerul Sănătăţii a elaborat proiectul Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei din România prin creşterea controlului tuberculozei” care va fi implementat la nivelul reţelei naţionale de tuberculoză, fodurile fiind asigurate prin Mecanismul financiar Norvegian.

“Cei mai importanţi beneficiari ai proiectului sunt bolnavii cu tubercoloză. Peste 10 000 dintre aceştia vor beneficia de testare rapidă pentru tuberculoză multidrog rezistentă, iar 1000 de bolnavi diagnosticaţi cu tuberculoză multidrog rezistentă vor beneficia de tratament integral de linia a 2-a. Vom implementa proiectul imediat ce Ministerul de Finanţe ne va transmite acordul pentru creditele de angajament”, a declarat Nicolae BĂNICIOIU, ministrul Sănătăţii.

Astfel, în cadrul proiectului:

 

  • 10.000 de pacienţi cu tuberculoză (TB) vor beneficia de testare rapidă pentru tuberculoză multidrog rezistentă (TB MDR);
  • 1000 de pacienţi diagnosticaţi cu TB MDR vor beneficia de regimurile integrale de tratament de linia a 2-a cu medicamente anti-TB;
  • 1000 de pacienţi cu TB (inclusiv pacienţi cu TB sensibilă şi cazuri TB MDR/XDR) din rândul grupurilor sărace, inclusiv roma, vor fi sprijiniţi în tratamentul ambulatoriu prin tratament direct observat şi sprijin social prin intermediul furnizorilor locali de servicii medicale din comunitate (mediatori sanitari şi asistente comunitare);
  • 70 de mediatori sanitari şi asistente comunitare din 50 de comunităţi rurale sărace vor urma cursuri de DOT şi educaţie şi prevenţie în domeniul TB;
  • 10.000 de persoane din comunităţi rurale sărace, inclusiv persoane de etnie romă, cu acces limitat la servicii esenţiale de prevenire şi asistenţă medicală vor avea cunoştinţe mai bune cu privire la transmiterea, prevenirea, simptomele TB şi accesul la asistenţa medicală primară;
  • 600 de persoane din reţeaua naţională de TB vor beneficia de cursul de formare specializată în managementul medicamentelor, controlul infecţiei şi supravegherea TB;
  • cursuri de formare având ca scop creşterea capacităţii Unităţii de Asistenţă Tehnică şi Management a PNSPCT vor fi furnizate pentru cel puţin 15 angajaţi, împreună cu formare continuă şi asistenţă tehnică în sisteme de management de proiect (achiziţii, financiar, monitorizare şi evaluare);
  • Baza de date electronică la nivel naţional pentru TB va fi actualizată

 

Tot in cadrul proiectului care se va desfăşura pe o durată de 2 ani, este prevăzut a fi achizitionate 2 x echipamente MGIT şi consumabile pentru medii lichide (MGIT960) pentru cele două laboratoare naţionale de referinţă din Bucureşti (Institutul Naţional de Pneumologie “Dr. Marius Nasta”, precum şi Cluj, 2 echipamente Genexpert şi 5.000 de teste pentru cele două laboratoare naţionale de referinţă.

În urma  implementării  echipamentului  MGIT960 intervalul de timp între suspiciunea de tuberculoză (TB)  şi diagnostic va fi  redus, în special la pacienţii negativi la microscopie. Echipamentul va fi utilizat pentru a realiza culturi, antibiograme (ABG) de linia întâi şi linia a doua.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *