Ministrul Muncii a finalizat primele ordonanțe cu măsuri de sprijin social, anunță Adrian Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș.

 "PSD își onorează angajamentele pentru care a intrat la guvernare. După doar două săptămâni, ministrul Muncii a trimis pe circuitul de avizare și adoptare primele acte normative cu măsuri din pachetul social. 

Este vorba despre majorarea punctului de pensie și a pensiei minime, creșterea alocațiilor și acordarea celei de-a 13-a indemnizații pentru persoanele cu dizabilități.
 
Ce a depins de partea politică a fost rezolvat din punct de vedere tehnic, astfel încât să existe cadrul legal pentru a se face bugetul în concordanță cu aceste acte normative. 
 
De asemenea, în scurt timp se va finaliza cadrul normativ și pentru ajutorul de 1.200 de lei pentru pensionarii cu venituri cuprinse între 1.000 și 1.600 de lei.
 
Ce conțin ordonanțele finalizate la Ministerul Muncii:
o Creșterea punctului de pensie cu 10%, de la 1.442 la 1.586
o Creșterea pensiei minime cu 25%, de la 800 la 1.000 de lei
o Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de:
a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 18 ani, în cazul copilului cu handicap;
b) 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani
 
o A 13-a indemnizație la persoanele cu handicap:
 
o Pentru persoanele adulte cu dizabilitate, indemnizația compensatorie se acordă după cum urmează:
I. în valoare de 350 lei pentru persoana cu handicap grav;
II. în valoare de 265 lei pentru persoana cu handicap accentuat;
III. în valoare de 60 lei pentru persoana cu handicap mediu.", informează Adrian Bughiu. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.