Salariul minim pe economie va crește cu 1.000 de lei, în următorii patru ani. Așadar, majorarea cu 1000 de lei a salariului minim pe economie este prevăzută într-un proiect legislativ care a fost deja adoptat de Senat. În momentul intrării în vigoare a noului salariu minim pe economie acesta va ajunge la 60% din salariul mediu, acest lucru făcându-se însă progresiv.
Actul legislativ dorește introducerea respectării unei proproții dintre salairul mediu și cel minim pe economie. Astfel, noua propunere vrea ca salariul minim pe economie să fie 60% din salariul mediu pe economie.
“Raportul dintre salariul de baza minim brut pe țară și salariul mediu brut pe economic va crește în tranșe anuale egale începând cu dată de 01 ianuarie 2021, urmând ca la dată de 31 decembrie 2024 salariul de baza minim brut pe țară să reprezinte 60% din salariul mediu brut pe economic”, se precizează în proiectul de lege, potrivit România TV.

