Vecinii contactaţi de Click! recunosc la unison că Bogdan şi părinţii săi trec foarte rar prin comună, iar pe EBa au văzut-o des pe uliţă înainte să se mărite cu Syda, după care nu a mai venit.
”Băsescu şi-a băgat coada şi este vinovat pentru divorţ ca şi pentru pensii!”, ne strigă cu năduf tanti Tuţa când aude că îi cerem părerea despre despărţirea celebrităţilor. ”Băsescu a venit o singură dată aici, toamna trecută, la o petrecere şi din câte ştiu nu i-a plăcut localitatea”, spune femeia. La poartă, pe o bancă, Ion Ionescu, un alt văr de-al lui Bogdan, are şi el părerea lui. ”Ceva a fost, că nu se sfădeau ei degeaba”, spune ca pentru sine Ion.

