Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă se pregătesc de un moment unic în istoria modernă a României, prin care un premier pleacă de bună voie pentru a lăsa locul la Palatul Victoria celui care îi este și partener de coaliție.
Schimbarea care ar trebui să aibă loc pe 25 mai este, deocamdată sub semnul întrebării, dar numai ca dată. Asta, pentru că ziua de 25 mai are o însemnătate religioasă, ortodocșii sărbătorind Înălțarea Domnului, iar Nicolae Ciucă a spus-o clar că nu va pleca chiar în acea zi.
Schimbarea de premier va putea duce și la modificări în teritoriu, nu doar în cabinetul de miniștri și între secretarii de stat. Voci din PNL vorbesc despre preluarea unor posturi de prefect acolo unde, acum, locul este ocupat de oamenii lui Marcel Ciolacu.
Potrivit Stiripesurse.ro, liberalii vor să își pună, din iunie, prefecți în județe-cheie. Nu doar liberalii cer schimbări de prefecți. Și la Argeș, PSD cere postul de prefect.

