De indemnizaţia lunară de 4.072 de lei brut, acordată de stat profesioniştilor afectaţi de epidemia de coronavirus, pot beneficia de-acum şi avocaţii care au întrerupt activitatea total sau parţial, potrivit unui act normativ publicat, marţi, în Monitorul Oficial.

 Pentru a beneficia însă de sprijin, e necesar ca avocaţii să nu fi realizat în luna pentru care solicită indemnizaţia un venit mai mare de 5.429 lei brut (echivalentul unui salariu mediu brut) şi, totodată, încasările din luna respectivă să fie cu cel puţin 25% mai mici decât media lunară pe 2019. Avocaţii au timp până pe 5 mai să solicite indemnizaţia aferentă perioadei 16-31 martie.

Ordonanţă de urgenţă nr. 53/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind măsuri de protecţie socială determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 325 din 21 aprilie 2020, moment de la care a şi intrat în vigoare. 

Documentul stabileşte ca avocaţii care au întrerupt activitatea total sau parţial ca urmare a efectelor coronavirusului să beneficieze, pe perioada stării de urgenţă (prelungită recent până pe 14 mai), de o indemnizaţie în cuantum fix de 75% din salariul mediu pe economie, adică 4.072 de lei brut pentru o lună întreagă, sumă ce va fi ulterior supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor, informează Monitoruljustitiei.ro. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *