”Ceva nu se leagă în felul în care autoritățile raportează cifrele crizei coronavirus. Sunt câteva categorii care nu lasă loc de dubii (numărul de bolnavi, numărul de persoane vindecate, numărul de decese, numărul de persoane în carantină etc), dar există și una care lasă loc de interpretări, că să nu îi spun manipulări: numărul de teste. Această categorie ne induce involuntar ideea că cele peste 43.000 de teste efectuate de autorități până acum reprezintă numărul de persoane care au fost testate. Și dacă acest număr ar fi cel adevărat, tot am fi țară de pe glob care testează cel mai puțin. Dar, dacă țin cont de faptul că primarul PNL din Iași declara că el se testează o dată pe săptămâna sau că Lucovid Orban a fost testat de două ori până când a părăsit Vila Lac 1, înseamnă că numărul de teste nu este egal cu numărul de persoane. Dacă mai fac și legătură cu ce declara autoritățile, și anume că fiecare bolnav de coronavirus este testat o dată că să se afle dacă are infecție și dacă este pozitiv mai este testat de două ori după tratament, asta înseamnă că numărul de persoane testate este ridicol de mic. Cer Ministrului Sănătății

 ”Ceva nu se leagă în felul în care autoritățile raportează cifrele crizei coronavirus. Sunt câteva categorii care nu lasă loc de dubii (numărul de bolnavi, numărul de persoane vindecate, numărul de decese, numărul de persoane în carantină etc), dar există și una care lasă loc de interpretări, că să nu îi spun manipulări: numărul de teste. Această categorie ne induce involuntar ideea că cele peste 43.000 de teste efectuate de autorități până acum reprezintă numărul de persoane care au fost testate. Și dacă acest număr ar fi cel adevărat, tot am fi țară de pe glob care testează cel mai puțin. Dar, dacă țin cont de faptul că primarul PNL din Iași declara că el se testează o dată pe săptămâna sau că Lucovid Orban a fost testat de două ori până când a părăsit Vila Lac 1, înseamnă că numărul de teste nu este egal cu numărul de persoane.

Dacă mai fac și legătură cu ce declara autoritățile, și anume că fiecare bolnav de coronavirus este testat o dată că să se afle dacă are infecție și dacă este pozitiv mai este testat de două ori după tratament, asta înseamnă că numărul de persoane testate este ridicol de mic.

Cer Ministrului Sănătății să spună public care este numărul real de persoane unice (adică să nu numere de mai multe ori o persoană care a fost testată de mai multe ori) testate și care este numărul de testări.

Sper din toată inima că nu am dreptate și că este doar un viciu de raportare, dar dacă totuși am dreptate toți cei care au consimțit la această manipulare trebuie să plece.”, scrie Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook, potrivit Stiripesurse.ro.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *