”Vremurile acestea, atât de complicate, cer, mai mult ca oricând, dialog. Crizele pot fi depăşite doar printr-o comunicare constructivă. Astăzi, 3 noiembrie, am participat împreună cu reprezentanţii Comisiilor pentru sănătate din Camera Deputaţilor şi Senat la o întrevedere cu o delegaţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în cadrul căreia au fost discutate recomandările OMS pentru ieşirea din criza provocată de COVID-19.

Am văzut în timp real și în prima linie, ca medic, efectele devastatoare ale acestei pandemii asupra pacienților.

Nevoia imediată a oamenilor este să se acţioneze cu rapiditate şi centrat pe nevoia fiecăruia. Dincolo de orice dezbateri, este foarte important să adaptăm zona medicală la particularităţile societăţii româneşti. Ceea ce era valabil anul trecut nu mai este valabil acum! Cum ieşim din această situaţie limită, astfel încât să nu mai existe atâta suferinţă şi pierderi de vieţi omeneşti? Asta e ceea ce trebuie să ne preocupe acum şi să ne facă să identificăm soluţii urgente, cu aplicare imediată”, a scris Nelu Tătaru, pe pagina sa de Facebook, potrivit Stiripesurse.ro.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *