Despre sursele de finanțare care vor acoperi majorarea pensiilor și a alocațiilor, Kelemen Hunor a spus că provin din bugetul de stat. „Sursele vin din taxe, din impozite, deficitul se acoperă și din împrumuturi. La un moment dat s-a vorbit de o taxă de solidaritate. Noi am spus că taxa de solidaritate este OK, dar trebuie să vedem cine este solidar, fiindcă eu nu pot accepta ca persoanele care au un venit mic să fie solidare, când companiile mari nu sunt solidare. Am spus că din punctul meu de vedere ar însemna o taxă de solidaritate venită de la acele companii care au o cifră de afaceri mai mare de o sută de milioane de euro pe an. Ceea ce ar fi corect, pentru o perioadă scurtă, sau mai lungă, depinde”, a spus Kelemen Hunor.

„Este o posibilitate de a aduna niște bani la bugetul de stat, după calculele noastre undeva între 1,4 – 1,6 miliarde de euro pe an, iar de acolo se pot finanța multe lucruri. Dar eu nu pot să fiu de acord ca oamenii care au un venit de 2.500, de 3.000 de lei să fie solidari, când există posibilitatea de a găsi alte surse de finanțare. Nu s-a decis nimic, rămâne să discutăm după instalarea guvernului. Este o perioadă dificilă și e musai să creștem pensiile, pentru că sunt oameni cu 800, 900 de lei și nu se descurcă. În primul rând trebuie să ne gândim la cetățenii României, trebuie să creștem salariile, trebuie să investim 7% din PIB anul viitor, deci e nevoie de resurse. Noi am propus această alternativă, că altfel de unde să iei bani?”, a mai declarat liderul UDMR, potrivit Digi 24.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *