Ministrul Sănătății a vizitat Spitalul din Fălticeni și Spitalul Județean din Botoșani

 Ministrul Sănătății Nicolae Bănicioiu, a salutat, cu ocazia unei vizite efectuate vineri, implicarea Consiliului Județean Suceava pentru dezvoltarea unităților medicale din județ, prin sprijinul acordat construcției Spitalului din Fălticeni.

Ministrul Sănătății a evaluat stadiul lucrărilor de investiții la noul Spital din Fălticeni, constatând evoluții notabile.

“Guvernul își propune dezvoltarea infrastructurii din România prin construcția de spitale moderne.Vom face acest lucru și cu fonduri europene, dar în același timp sprijinind și din fondurile proprii astfel de proiecte, cum este cel de la Fălticeni, fonduri fiind alocate aici doar de Guvernul din care fac parte. Apreciez implicarea președintelui Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, pentru modul în care colaborează cu instituțiile sanitare din județ, inclusiv  financiar. Vreau să vă anunț că vom face tot posibilul pentru a aloca sumele necesare astfel încât această  investiție să poată fi inaugurată în vara anului 2015,” a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

Ministrul a vizitat și Spitalul Județean de Urgență " Mavromati" Botoșani pentru a verifica situaţia Unităţii de Primiri Urgenţe Copii. Spitalul a beneficiat de o alocare de fonduri în valoare de 2,5 milioane lei pentru ultimele două trimestre ale acestui an, din bugetul de stat, pentru Unitățile de Primire Urgențe adulți și copii, sumele fiind solicitate de conducerea Spitalului.

Ministrul Sănătății a avut o întâlnire cu Managerul Spitalului Județean exprimându-și dezacordul cu privire la planul de măsuri propus de manager, care urmărește diminuări ale sporurilor variabile și sporurilor de gardă ale personalului medical, în condițiile în care numărul personalului este sub nivelul stabilit prin lege, fiind necesară chiar dublarea numărului de angajați in unele compartimente.

“La Botoșani am constatat lipsa totală a implicării președintelui Consiliului Județean, care propune diminuări salariale – practica guvernării Boc. Recomand un management eficient, și nu diminuări salariale. Nu vreau să fie transferată incompetența managerială pe umerii salariaților”, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

La Botoșani, Ministrul a discutat și cu reprezentanții a 100 de asistenți medicali ai spitalului care, deși au promovat examenul de grad principal din 2013, nu au primit creșterile salariale în conformitate cu prevederile legale, și a promis implicarea Ministerului pentru a fi găsite soluții în acest sens.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *