Scopul principal al asociaţiei este promovarea activităţilor în domeniul matematicii şi informaticii.
Elevii şi profesorii ar fi trebuit să facă performanţă şi să ajungă la olimpiadele naţionale.Asociaţia a organizat ani buni Concursul Arhimede cu ajutorul a peste 40 de profesori din diferite judeţe şi a încasat de la fiecare elev participant 25 de lei, fără a elibera chitanţe sau a plăti vreo taxă la stat.
Anchetatorii au descoperit că doar între 2010 si 2015, asociația ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 3,1 milioane de euro.
Asociaţia avea o structură piramidală şi fiecare membru implicat în organizarea de concursuri şi cursuri un rol precis remunerat.
În varful piramidei era Petruș Alexandrescu, profesor de matematică şi liderul asociației. Următorul nivel era ocupat de Mihaela Gună, Federaţia Naţională a Asociaţilor de Părinţi, şi apoi urmau profesorii din școli.
Fiecare primea beneficii dupa implicare – cadrele didactice luau bani sau bonuri valorice, în funcţie de numărul elevilor participanți la concursuri și cursuri.
Astfel, un profesor care asista la concursul Arhimede primea 2,5 lei pentru fiecare elev înscris, profesorul care corecta lucrările primea 3,5 lei, iar coordonatorul centrului în care se desfăşura concursul încasa 2.5 lei pentru fiecare elev.
Restul de 16,5 lei intrau în conturile profesorului Petruş şi ale asociaţiei cu titlu de sponsorizare sau cotizaţie. Astfel bugetul statului era ocolit.
Mai mult, profesorul Petruş Alexandrescu încheia protocoale cu şcolile organizatoare de concursuri sau chiar cu inspectoratele judeţene. Conform documentelor, profesorii şi inspectorii şcoalari implicaţi în întreaga afacere ar fi acceptat desfăşurarea concursurilor în şcoli în schimbul unor sume de bani.
În toată schema evaziunii fiscale este implicată şi Editura Nomina din Argeş. Profesorii care susţineau cursuri în cadrul Colegiului Nichita Stănescu publicau manuale, culegeri sau reviste pe care mai apoi le vindeau elevilor participanţi la cursuri şi concursuri fără a elibera bonuri fiscale.
Profesorii colectau taxele de curs şi de concurs deşi ştiau că acestea nu sunt avizate de Ministerul Educaţiei, relatează Digi 24.

