Poliţiştii au descins marţi dimineaţă la domiciliul Mihaelei Gună, preşedinta Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi din România, pentru a verifica dacă la domiciului acesteia există sume de bani nejustificate. Mihaela Gună este suspectată de evaziune fiscală în mai multe concursuri şcolare printre care şi concursul Arhimede.

 Poliţiştii spun că prejudiciul din concursurile şcolare se ridică la peste 3,4 milioane de euro. La acţiunea de marţi dimineaţă participă 200 de poliţişti.

Au loc 80 de percheziţii în Bucureşti şi în alte 7 judeţe. Printre locurile percheziţionate de poliţişti este  Liceul Nichita Stănescu din Capitală.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei, 210 poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, efectuează 80 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Argeş, Ilfov, Constanţa, Giurgiu, Maramureş, Sibiu şi Buzău, într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, delapidare şi conflict de interese.

Poliştii îi suspectează pe cei percheziţionaţi că au organizat concursuri şcolare, şi-au însuşit fondurile colectate din taxele de participare, nu au reţinut şi vărsat la bugetul de stat impozitele cu reţinere la sursă şi au înregistrat în contabilitatea fundaţiilor cheltuieli fictive.

Prejudiciul produs prin săvârşirea infracţiunilor este estimat la 3,14 milioane de euro.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *