„Președintele României a primit scrisoarea semnată de președinții PSD și ALDE prin care aceștia anunță că au retras sprijinul politic pentru Guvern. Președintele României a luat act că în interiorul coaliției a apărut o nemulțumire în ceea ce privește activitatea Executivului și că se dorește schimbarea întregului cabinet”, a spus  Mădălina Dobrovolschi.

 
 

 

”În acest sens, Administrația Prezidențială face următoarele precizări legate de procedură:

Potrivit art. 106 din Constituție, „funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege”. Conform art. 107 al Legii Fundamentale, „Dacă primul-ministru se află în una dintre situațiile prevăzute la articolul 106, cu excepția revocării, sau este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, Președintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile primului ministru, până la formarea noului Guvern”. Deocamdată nu ne aflăm în niciuna din situațiile menționate în Constituție.

Când funcția de prim-ministru va deveni vacantă, fie ca urmare a demisiei primului-ministru sau prin adoptarea în Parlament a unei moțiuni de cenzură, Președintele României va declanșa procedurile constituționale în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru.

În situația în care Guvernul va fi demis conform Constituției, Președintele României va urma cu celeritate pașii procedurali prevăzuți în Legea Fundamentală.

Președintele solicită soluționarea urgentă a crizei din interiorul Coaliției de guvernare pentru a evita instabilitatea politică. Rezolvarea crizei interne a Coaliției este strict răspunderea partidelor din care este alcătuită. Președintele României garantează respectarea Constituției în această procedură”, a spus Mădălina Dobrovolschi.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *