Ion Dumitru, preşedintele Asociaţiei Comunelor din Argeş spune că această criză politică îi îngrijorează pe primarii argeşeni. Primarii sunt îngrijoraţi, mai ales că aşteptau finantarea proiectelor prin PNDL.
Criza asta politică este singurul lucru pe care noi, primarii, nu o aşteptam. Noi aşteptam proiectele finanţate prin PNDL pentru care avem banii de cofinanţare blocaţi, dar am primit criza politică. Toţi colegii mă sună, mă întreabă, dau nu ştiu ce să le spun. Era singurul lucru pe care nu-l aşteptam şi nu ne trebuia. Nu mai înţeleg! Toată lumea vorbeşte că era acoperit, descoperit. Suntem ţara acoperiţilor, a descoperiţilor…nici nu mai ştiu", a declarat Ion Dumitru pentru Institutiilestatului.ro.

