De la 1 ianuarie 2025, Valoarea Punctului de Referinศฤ (#VPR) va fi majoratฤ de la 81 de lei la 91 de lei, respectiv o creศtere cu 12,1%.
โMajorarea VPR cu 12,1% este peste rata inflaศiei. Noua lege a pensiilor din sistemul public este o garanศie fermฤ cฤ fiecare pensionar va beneficia de o creศtere sustenabilฤ a veniturilor. Mecanismul de majorare a pensiilor prevฤzut de lege este clar ศi asigurฤ predictibilitate. Contributivitatea ศi stabilitatea รฎn muncฤ sunt rฤsplฤtite mai bine. Noua lege a adus echitate, deoarece la muncฤ ศi contribuศii egale ศi pensiile vor fi egaleโ, a declarat ministrul Muncii ศi Solidaritฤศii Sociale, Simona Bucura Oprescu.
โAstฤzi, 20 noiembrie, se รฎmplineศte un an de la adoptarea de cฤtre Parlament a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de #pensii. Implementarea acestei legi a presupus cea mai amplฤ reformฤ din istoria sistemului public de pensii din Romรขnia. รn plus, datoritฤ acestei legi, Comisia Europeanฤ a acceptat renegocierea PNRR astfel รฎncรขt a fost eliminat plafonul de 9,4% din PIB care ar fi putut conduce la o รฎngheศare a pensiilor.
๐Noua lege clarificฤ ศi momentul รฎn care se fac majorฤrile ศi introduce garanศia cฤ pensiile vor creศte anual รฎn luna ianuarie.
๐De asemenea, pensionarii care beneficiazฤ de indemnizaศie socialฤ (pensia minimฤ garantatฤ) vor beneficia de o majorare de 10,4%, ceea ce รฎnseamnฤ cฤ indemnizaศia socialฤ pentru #pensionari va ajunge la 1.415 de lei รฎn 2025.โ, transmite Ministerul Muncii.