Biroul Teritorial Pitești al Avocatului Poporului informează cu privire la faptul că, în cursul anului 2022, a desfășurat o activitate care s-a concretizat într-un număr de 272 de audiențe acordate cetățenilor din județele Argeș și Vâlcea, aflate în aria de competență teritorială, au fost înregistrate un număr de 131 de petiții referitoare la încălcarea unor drepturi și libertăți cetățenești și au fost primite un număr de 233 de apeluri telefonice prin serviciul dispecerat,
„De asemenea, au fost desfășurate un număr de 41 de activități de mediatizare/colaborare cu alte autorități, iar Biroul Teritorial Pitești al Avocatului Poporului s-a sesizat din oficiu în 57 de cazuri, fiind totodată formulate unor autorități publice, 5 recomandări, toate însușite.
Cetățenii din cele două județe, Argeș și Vâlcea, prin petițiile formulate au sesizat aspecte care au vizat pretinse încălcări ale dreptului de proprietate privată, dreptului la viață și la integritate fizică și psihică, a dreptului la protecția persoanelor cu handicap, a dreptului protecției copiilor și tinerilor, a dreptului la muncă și protecția socială a muncii și a dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică.
În ceea ce privește colaborarea cu autoritățile locale din județele Argeș și Vâlcea, aceasta a fost bună, în sensul că acestea au răspuns în termenul legal la demersurile întreprinse de către Biroul Teritorial Pitești al Avocatului Poporului, iar pentru un număr semnificativ, soluționările au fost favorabile.
Informăm de asemenea cetățenii interesați că se pot adresa Biroului Teritorial Pitești al Avocatului Poporului, fie în cadrul programului de audiență (Luni și Miercuri: orele 10.00-14.00, Marți și Joi:orele 12.00-16.00), sau la telefonul Biroului Teritorial Pitești al Avocatului Poporului:0248/211101 și prin e-mail: avparges@avp.ro.
Recomandăm cetățenilor care vin în audiență să se prezinte cu petiții în care să prezinte problemele pe care le întâmpină la autoritățile publice precum și copii ale documentelor doveditoare.
Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului trebuie să se facă în scris și să indice numele și domiciliul persoanei fizice lezate în drepturile și libertățile acesteia, drepturile și libertățile încălcate, precum și autoritatea administrativă ori funcționarul public în cauză.
Petiționarul trebuie să dovedească întârzierea sau refuzul administrației publice de a soluționa legal petiția. Nu pot fi luate în considerare petițiile anonime, iar petițiile îndreptate împotriva încălcării drepturilor și libertăților persoanelor fizice prin acte sau fapte ale autorității

administrației publice, se adresează instituției Avocatul Poporului nu mai târziu de un an de la data la care aceste încălcări s-au produs ori de la data la care persoana în cauză a luat cunoștință de ele. Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului sunt scutite de taxa de timbru”, transmite instituția într-un comunicat.

 

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *