
Ordonanța trenuleț aprobată la început de an ne lasă cu mai puține trenuri pe șine. CFR Călători trebuie să facă economii, astfel că a luat decizia să suspende sute de trenuri în toată țara.
Sindicaliștii susțin că s-a ajuns în această situație pentru că mecanicii de locomotive nu mai pot fi plătiți pentru orele suplimentare, așa cum a decis Executivul. Deși compania susține că nu vor fi probleme, deja oamenii sunt supărați prin gări pentru că li s-au scos trenurile cu care făceau naveta până la locul de muncă.
CFR Călători a redus numărul de trenuri pe mai multe rute, în special pe cele de până în 200 de kilometri.