Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că s-a început asfaltarea pe Drumul Expres Craiova-Pitești, iar pe Tronsonul 1 s-ar putea circula cu 6 luni mai devreme decât era prevăzut în contract, adică spre finalul anului 2024. În prezent, se circulă pe o treime din acest Drum Expres, denumit generic și ”Autostrada Ford”, asta pentru că va deservi doi mari investitori din România: fabricile Ford de la Craiova și fabricile Dacia-Renault, din județul Argeș.
”S-a dat startul asfaltării pe Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova- Pitești (#DEx12)!

Muncitorii asocierii de constructori români și turci vor avea de așternut asfalt pe 7 km din acest tronson cuprins între Craiova și Robănești.
Mobilizarea în șantier este bună, iar în paralel se efectuează lucrări la terasamente, taluzuri, poduri și pasaje.
Dacă se menține actualul ritm de lucru, sunt șanse reale ca pe acest tronson (cu o lungime de 17,7 km) circulația să fie deschisă până la sfârșitul acestui an (2024), cu cel puțin 6 luni mai devreme decât prevede termenul contractual (vara lui 2025).”, scrie Sorin Grideanu.

Detaliile Drumului Expres Craiova-Pitești
În total, Drumul Expres DEx12 Craiova – Pitești va avea 121 de kilometri lungime, împărțit în patru tronsoane. În prezent, doar pe o treime se poate circula, restul fiind în diferite stadii de realizare.
În vara lui 2022 au fost dat̗i în trafic primii 40 km de drum expres în România aferent̗i Tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova-Pites̗ti.

Tronsonul a fost construit de o asociere condusă de constructorul român UMB, același care acum lucrează și pe Tronsonul 3, dar și pe Tronsonul 4 până la intersecția cu A1 în apropiere de Pitești (lotul 4 are termen de finalizare 2024).

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *