Începând cu data de 1 august 2025, compania Hidroelectrica va demara procesul de golire a lacului de acumulare Vidraru, în vederea efectuării lucrărilor de retehnologizare a Amenajării Hidroenergetice Vidraru.
„Această operațiune este necesară pentru realizarea intervențiilor tehnice asupra echipamentelor hidromecanice ale barajului, având drept scop punerea în siguranță a întregii amenajări hidroenergetice și asigurarea funcționării acesteia pentru un nou ciclu de viață.
Golirea lacului se va desfășura în perioada 1 august 2025 – 28 februarie 2026, în mai multe etape succesive. În fazele finale ale procesului, debitele vor fi evacuate controlat în aval, în albia râului Argeș, cu valori cuprinse între 20 și 47 mc/s.
Această acțiune se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii Apelor (art. 66), fiind avizată de Administrația Națională “Apele Române” prin adresa nr. DMLH 10939/06.05.2025, și beneficiind de Acordul de Mediu nr. 7/11.07.2022, emis de Agenția pentru Protecția Mediului.
Rugăm cetățenii și operatorii economici din zonă să ia act de această informare și să își adapteze activitățile corespunzător, în funcție de evoluția lucrărilor”, transmite Primăria Curtea de Argeș.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *