Se anunță o lună octombrie decisivă pentru tronsonul 1 al Drumului Expres (DEx12) Craiova – Pitești. Asocierea Ozaltin – Strade Bauunternehmung – Visio a cam intrat pe ultima sută de metri cu lucrările și dacă își va menține ritmul bun de lucru are mari șanse să finalizeze cei 17,7 km din Dolj în acest an.

Pe tronsonul 1 al DEx12 Craiova – Pitești se poate spune că s-a intrat în linie dreaptă cu lucrările, antreprenorul fiind angrenat pe toate fronturile. A început trasarea marcajelor rutiere, lucru evidențiat într-un clip postat pe Tik-Tok și de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol. Vorbim de o lună decisivă pentru că până la finalul lui octombrie constructorul are în plan să finalizeze trasarea marcajelor și montarea parapeților, operațiune cu care s-a ajuns deja la 50% grad de execuție.

În paralel, se continuă cu așternerea stratului de uzură (s-au folosit până acum peste 140.000 de tone de mixtură asfaltică dintr-un total de 165.000 de tone), în timp ce Strade Bauunternehmung a finalizat turnarea plăcii de beton la cel mai mare viaduct de pe traseul tronsonului 1 al DEx12. Constructorul craiovean parte a Asocierii conduse de Ozaltin a finalizat deja două pasaje, cel peste calea ferată și cel peste DN 65 Craiova – Pitești, care a făcut, practic, legătura cu tronsonul 2 executat de UMB și pe care se circulă din iulie 2022. Și partea de iluminat merge foarte bine, în următoarele săptămâni urmând să înceapă și montarea indicatoarelor rutiere.

Pentru Asocierea Ozaltin – Strade – Visio, tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești este primul și cel mai important proiect de infrastructură rutieră derulat în România. Conform ultimelor date din șantier, stadiul lucrărilor a depășit gradul de execuție de 85%.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *