Proiectul de lege pentru introducerea în şcoli a disciplinei despre Revoluţia din 1989, iniţiată de deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, a fost adoptat azi în Camera Deputaţilor.
Propunerea legislativă prevede introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului «Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România».
”După mai bine de treizeci de ani de la Revoluţia Română din 1989, devine absolut necesar ca elevii să beneficieze de o disciplină înscrisă în ciclul liceal, prin care să fie evocate schimbările de regim produse în decembrie 1989, datorate curajului iniţial al timişorenilor eroi care au pornit Revoluţia ca mişcare socială şi politică”, anunţă prim-vicepreşedintele PNL Timiş, deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, într-un comunicat.
Proiectul votat cu 215 voturi pentru, 17 împotrivă şi 44 de abţineri, va fi înaintat Senatului.