O nouă etapă de înscrieri în Programul „Rabla Plus 2024” pentru persoane juridice, primării şi instituţii publice va debuta, luni, 22 iulie, a transmis Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, înscrierile se realizează prin încărcarea în aplicaţia informatică a documentelor necesare, în limita sumelor alocate.
Programul „Rabla Plus” va mai avea o a treia sesiune de înscriere, împărţită astfel: pentru persoane juridice şi UAT, în perioada 19 august – 19 septembrie 2024 (cu bugete de 100 de milioane de lei la fiecare categorie de solicitanţi) şi pentru persoane fizice, între 19 şi 25 noiembrie, cu o alocare bugetară de 100 de milioane de lei.
Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de: 25.500 lei – pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, cu excepţia motocicletelor; 13.000 lei – pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 grame CO2/km în sistem WLTP; 13.000 lei – pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.
Ecotichetul se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depăşeşte suma de 70.000 euro, cu TVA inclusă.
Instituţiile publice şi UAT beneficiază de un ecotichet în cuantum de 120.000 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare o maşină uzată.

