Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a explicat faptul că pensiile a peste trei milioane de seniori vor creşte, iar noile decizii de pensionare au ajuns la toate casele de pensii din ţară.

„Mai mult de trei milioane de oameni vor fi (cu majorări ale pensiei – n.r.), pentru că practic, punctele de stabilitate vor aduce acel plus față de ceea ce se întâmplă în momentul de față. Este un plus pe care noi îl acordăm pensionarilor care au un stagiu de cotizare contributiv mai mare de 25 de ani. Vor fi mulți pensionari care în momentul de față sunt în zona indemnizației social şi care vor ieși din această zonă. Acolo unde avem un stagiu de cotizare foarte mare, de peste 40 de ani, creșterile vor fi substanțiale, chiar și de peste 80%-90%”, a spus şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, conform RomâniaTV.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *