Joi, 21 iulie 2022, reprezentanţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş au organizat alături de membrii Camerei de Comerț și Industrie Argeş, în sala de ședințe a CCI Argeș, o dezbatere cu tema Aspecte referitoare la factura electronică RO E factura și sistemul RO E transport”. 

În prezenţa și cu implicarea doamnei Georgeta Aurora Negru, şef administraţie A.J.F.P. Argeş şi a domnului George Caval, preşedinte C.C.I. Arges, cei circa 40 de membri ai Camerei de Comerț prezenţi la întâlnire au beneficiat, timp de peste 3 ore, de o sesiune interactivă de întrebări şi răspunsuri referitoare la sistemele RO E factura și sistemul RO E transport, care se aplică începând cu data de 1 iulie 2022. 

Participanţii la întâlnire au fost deosebit de interesaţi în legătură cu modul de punere în practică a noilor prevederi legislative, adresând întrebări şi primind clarificări din partea conducerii și reprezentanţilor AJFP Argeş la peste 200 de întrebări adresate în timpul şedinţei. 

Pentru a consolida parteneriatul cu contribuabilii şi pentru a veni in întâmpinarea nevoilor de informare a acestora, A.J.F.P. Argeş va continua explicarea noutăţilor fiscale corect şi la timp şi lămurirea diverselor probleme pe care aceştia le întâmpină. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare