Poliţia Locală a Municipiului Piteşti anunţă organizarea la sediul său din B-dul Eroilor nr. 30, Piteşti, a concursului de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a unei funcții publice de conducere vacantă de Șef Serviciu, grad II din cadrul Serviciului Dispecerat, Informatică și Monitorizare Video.
Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.
Concursul constă în susţinerea a două probe, la sediul Poliției Locale a Municipiului Pitești din B-dul Eroilor, nr.30:
– Proba scrisă – 01.07.2024 – ora 13:00
– Proba de interviu – în termen de maximum 8 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, doar de către candidații care au fost declarați admiși la proba scrisă.
Dosarele de înscriere la concurs se pot depune personal de către candidați la sediul Poliției Locale a Municipiului Pitești, din Bulevardul Eroilor nr. 30 – Serviciul Juridic, Achiziții și Resurse Umane, se pot transmite prin intermediul unui serviciu de curierat sau se pot transmite în format electronic, la adresa de e-mail: office@politialocalapitesti.ro în termen de 20 zile calendaristice de la data publicării anunțului, respectiv în perioada 27.05.2024-17.06.2024, inclusiv.
Dosarelor de concurs transmise de candidați la adresa de e-mail office@politialocalapitesti.ro, după terminarea programului de lucru al instituției, dar în perioada de depunere a dosarelor de concurs, respectiv 27.05.2024-17.06.2024 inclusiv, li se atribuie număr de înregistrare în ziua lucrătoare următoare, iar dosarul de concurs este considerat ca fiind depus în termen.
Selecţia dosarelor de concurs are loc în termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a dosarelor, respectiv în perioada 18.06.2024 – 25.06.2024 şi rezultatul acesteia se va afişa la sediul instituţiei şi pe pagina de internet www. politialocalapitesti.ro.
Relaţii suplimentare se obţin la sediul instituţiei din Piteşti, B-dul Eroilor, nr.30, pe site-ul instituţiei www.politialocalapitesti.ro, la numărul de telefon 0248-210230, int. 206 / 120, fax 0348-430531, persoana de contact Stancu Cristina Diana – consilier Serviciul Juridic, Achiziții și Resurse Umane.