Primul ministru Marcel Ciolacu a vorbit despre faptul că şcoala românească are nevoie de reforme serioase, pentru a obţine rezultate bune şi foarte bune. Avem licee ȋn care niciun elev nu a luat Bacalaureatul, dar şi clase cu câţiva elevi, ȋn mediul rural.
„Nu mai putem vorbi de învățământ cu care să ne mândrim când există 55 de licee unde niciun elev nu a luat bacul.
Cel mai important lucru în genere sunt reformele, fără acele reforme nu putem vorbi de un viitor al României. Vom ajunge și la o reorganizare administrativă. Sunt ferm convins că acest lucru se poate face de pe o zi pe alta, dar la un moment dat această temă va trebui să fie o temă publică. Trebuie făcută cu echilibru și gândită foarte bine. Nu mai putem avea școli cu trei elevi, statul trebuie să găsească alte soluții. Asta înseamnă risipă, ineficiență, nu mai poți vorbi de educație când într-o școală în nu știu ce comună sunt doi elevi în clasa I, trei elevi în clasa a II-a.”, a spus premierul, potrivit Edupedu.ro.

