Pe lângă măsurile de austeritate anunțate de Guvernul „Ciolacu 2” și care au nemulțumit pe toată lumea, de la pensionari și sindicate la investitorii din economia liberă, în primul rând din IT, agricultură – industria alimentară și construcții, Executivul a rezolvat și unele probleme care nu supără pe nimeni, cum ar fi mutarea cu 100 de metri a unui cuib de barză.
Pe 31 decembrie, în Monitorul Oficial, Partea Întâi, a fost publicat Ordinul nr. 3.225/2024 al Ministerului Mediului pentru „aprobarea relocării la o sută de metri a unui cuib de barză (Ciconia ciconia) de pe raza comunei Braniştea, judeţul Galaţi”.
Implementat de Societatea Ornitologică Română, Proiectul „Uite barza!” a ajuns la a opta ediție. Până acum au fost înregistrate în aplicația disponibilă pentru Android și iOS aproape 23.000 de observații de la românii care iubesc natura.
Numărul berzelor albe (Ciconia ciconia) înregistrate în țara noastră a fost de 5.446 de exemplare, dintre care 2.882 de exemplare adulte și 2.564 de pui.
Din cele 1.706 de cuiburi recenzate, 997 se află pe stâlpii de electricitate și sunt fără suport, 686 de cuiburi sunt pe stâlpii de electricitate și au suport metalic, iar restul de 23 de cuiburi sunt amplasate pe hornuri, acoperișuri și în copaci.