Medicul Remus Mihalcea, deputat PSD Argeş, apreciază că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a comunicat datele necesare pentru a face faţă noului val COVID, care se anunţă la începutul toamnei. De asemenea, Mihalcea, aduce o serie de date care vor ajuta populaţia în noile provocări pandemice.

 

„Ministrul Sănătății, profesorul Alexandru Rafila, a subliniat din nou că pentru a înțelege corect fenomenul și pentru a lua măsurile necesare nu trebuie să ne uităm la numărul de infecții în noul val al pandemiei, ci la numărul de spitalizări. De asemenea, ministrul a pus accentul pe prevenire și tratament timpuriu, astfel încât să se evite creșterea numărului de spitalizări.

 

Trebuie subliniat că:

 

  1. S-au redeschis centrele de evaluare pe care ministrul Rafila le-a înființat la intrarea la guvernare și care au fost foarte utile în valul 5. În aceste centre, orice persoană va fi testată, va fi evaluată, iar cazurile ușoare vor fi tratate la domiciliu;
  2. Antiviralele specifice sunt disponibile în #farmacii de unde pot fi achiziționate de populație;
  3. Noua formulă a vaccinurilor #COVID va putea fi livrată de producători către România din luna septembrie;
  4. Nu se impun restricții atâta timp cât nu e o presiune pe sistemul spitalicesc. Anul școlar va începe în condiții normale.”, a transmis Remus Mihalcea, deputat PSD de Argeș.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *