
Vești proaste pentru românii care merg într-un spital de stat. Ministrul Sănătății a anunțat că aceștia ar urma să plătească o taxă suplimentară, dacă doresc să-și aleagă doctorul care să-i trateze.
Inițiativa ar schimba complet sistemul medical românesc, însă aceste măsuri vor fi aplicate treptat până în anul 2030.
”Ceea ce a existat ca discuţie în spaţiul public ca şi România, de exemplu, spitalele publice să poată să aibă un pachet de servicii care pot fi acordate după programul de lucru sau să poţi să îţi alegi medicul curant şi aşa mai departe şi aceste servicii care ar putea fi oferite în spitale publice tot aşa ar putea să fie rezultatul unui pachet complementar de asigurări, iar acest pachet de asigurări poate fi oferit de un asigurator public sau de unul privat”, a precizat ministrul Sănătății, notează Newsweek, citat de Antena3.ro.
Alexandru Rafila a mai precizat că măsura există deja în mai multe spitale din Europa și din Israel.