Camera Deputaților a adoptat proiectul privind modalitatea de evaluare a imobilelor preluate abuziv în absența unei decizii emise de Comisia Națională sau în cazul în care decizia acesteia a fost contestată. Legea urmează să fie promulgată.
Modificări legislative adoptate pentru finalizarea restituirii de imobile preluate abuziv în perioada comunistă
Astfel, deputații au adoptat proiectul de modificare a Legii 165/2013 referitoare la măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, pentru imobile preluate abuziv în perioada regimului comunist în România.
De asemenea, a fost propusă modificarea articolului 24 din Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Această modificare vizează instituirea unei norme conform căreia existența și extinderea dreptului de proprietate se presupun a fi cele recunoscute în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus preluarea abuzivă, în concordanță cu orice alte acte juridice care confirmă deținerea proprietății la momentul transferului către stat.
În conformitate cu sursa citată, se va acorda prioritate analizei cererilor formulate de către persoanele certificate de entități desemnate de statul român sau de alte state membre ale Uniunii Europene sau de statul de reședință, în calitate de supraviețuitori ai Holocaustului, care sunt în viață la data publicării în Monitorul Oficial al României.
De asemenea, vor fi prioritizate cererile care vizează imobilele pentru care au fost formulate notificări de restituire și pentru care sunt aplicabile prevederile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, la solicitarea autorității responsabile cu proiecte finanțate extern.

