După aproape 16 ani de eșecuri, Guvernul readuce în actualitate proiecte de investiții finanțate în parteneriat public – privat (PPP).

Adoptată în 2010 și modificată de mai multe ori, legislația nu a fost funcțională niciodată, iar toate proiectele propuse în această formulă de finanțare de-a lungul anilor au eșuat. După ce în 2024 Guvernul a mai modificat odată legea, acum el vine cu o serie de ghiduri și norme pentru a creiona un cadru legislativ mult mai adaptat la nevoile României.

Percepția investitorilor privind Legea parteneriatului public-privat nu a fost una pozitivă, ei considerând că nu există un cadru legislativ predictibil, recuperarea investițiilor nu este bine reglementată, iar statul putea denunța unilateral contractul pentru diverse cauze. În aceste condiții, proiectele PPP au devenit prea riscante și prea complicate pentru investitorii privați, atrăgea atenția o analiză realizată de compania Deloitte. Pentru a rezolva toate aceste probleme legislative, Executivul a apelat anul trecut la experții Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *