Ministrul Transporturilor, Ѕorin Grindeanu, a anunțat că în perioada următoare se va face descentralizarea serviciilor investițiilor în domeniul feroviar. Practic, primăriile vor putea face investiții  de modernizare în gări, acest lucru fiind imposibil în prezent.

 

„Am aprobat astăzi în ședința de guvern o Ordonanță care asigură corelarea legislației naționale cu cea europeană în domeniul feroviar.

Astfel, facem un pas important spre descentralizarea unor servicii și investiții în domeniul feroviar.

Prin modificările prevăzute în actul normativ autoritățile locale interesate vor avea inclusiv posibilitatea să încheie parteneriate cu CFR pentru reparația și modernizarea gărilor din localități.

Mai exact, prin OUG se stabilesc:

– distincția între obligațiile de serviciu de interes național (care sunt în competența MTI) și obligațiile de serviciu de interes local (care sunt de competența autorităților publice locale);

– permisiunea acordată autorităților publice locale să contribuie la asigurarea nivelului de performanță al infrastructurii feroviare prin implementarea unor servicii publice adecvate de transport feroviar al călătorilor;

– posibilitatea ca autoritățile publice locale să încheie cu administratorul infrastructurii feroviare contracte de activitate locală;

– asigurarea cadrului legislativ care permite MTI, Companiei Naționale care administrează infrastructura feroviară, Societăților Naționale rezultate din reorganizarea SNCFR și autorităților publice locale constituirea unor parteneriate pentru implementarea de proiecte care privesc infrastructura feroviară publică.”, a notat Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *