Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a ȋnceput campania electorală pentru prezidenţiale şi critică faptul că s-a ȋnchis traficul rutier pe Valea Oltului. Măsura a fost luată pentru a se defrişa o porţiune importantă ȋn vederea continuării lucrărilor la Autostrada Sibiu-Piteşti. Totuşi, acelaşi Ciucă admite că lucrările sunt necesare. Discurs ca-n politică!

„Este o chestiune care trebuia pregătită. Şi vă spun cât se poate de sincer, atât cât am putut eu să văd pe unde am fost în Europa, lucrările la infrastructură se fac pe timp de noapte, ziua lasă oamenii să circule, le dau voie să-şi vadă fiecare de activităţile curente. Este clar că noaptea este un trafic mult mai degajat, existând posibilitatea şi pentru lucrători să poate să se desfăşoare mai bine. Într-un fel sau altul, decizia trebuia pregătită, trebuia oamenii anunţaţi pentru că vedem ce se întâmplă, cât disconfort se produce. De cealaltă parte, aveam nevoie să se întâmple odată chestiunea aceasta, pentru că dacă nu se întâmpla, ajungeam din nou ca lucrările la autostrada dintre Râmnicu Vâlcea şi Boiţa, pentru că până la Boiţa s-a ajuns cu partea de autostradă dinspre vest, să se amâne iarăşi un an sau poate mai mult şi cred că am fi aşteptat prea mult”, a declarat Nicolae Ciucă marți seară, la Digi24.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *