Suntem ȋn an electoral, deci ar trebui să ne preocupe activitatea celor pe care i-am trimis in Parlament, ȋn toamna anului 2020. Unii au muncit serios, alţii s-au făcut de ruşine. Cu toţii vor da socoteală ȋn faţa electoratului, iar noi vom avea grijă să prezentăm fiecare deputat şi senator, indiferent de culoarea politică. Şi ca să nu fie cu supărare, vom acţiona alfabetic.
A venit rândul deputatului USR, Ionuţ Moşteanu. Ȋn 2020, Moşteanu intra victorios ȋn Parlament după un succes răsunător al partidului. Ȋn 2024 va ieşi cu coada ȋntre picioare, după rateuri fără număr pe care le-a marcat atât ȋn grup, cât şi pe persoană fizică.
După activitatea, ȋn cifre, publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor, am zice că Moşteanu a muncit pe brânci. Ȋn realitate, a lătrat precum câinele la lună, de dragul partidului şi a intereselor personale.
Cum spuneam, Moşteanu a luat cuvântul ȋn plen de 380 de ori, ȋn 170 de şedinţe, a luat cuvântul ȋn BP de 156 de ori ȋn 142 de şedinţe, a iniţiat 49 de propuneri legislative, din care 12 au devenit legi, a adresat 2 ȋntrebări şi a semnat 16 moţiuni.


