Astăzi, între orele 12.00 și 13.00, funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură, membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor APIA, nu vor primi cereri de plată la centrele locale și județene ale agenției. Angajaţii protestează astfel din cauza neuniformizarea salariilor acestora la nivel central.
„APIA este una dintre cele mai performante instituții publice care gestionează fonduri europene, dar singura Agenție din subordinea MADR care nu are salariile aliniate la nivel central. De la înființare până în prezent, APIA a atras pentru fermierii români peste 2 miliarde de euro anual și derulează în momentul de față peste 100 de măsuri în sprijinul acestora”, spun sindicaliștii din cadrul FNS APIA., potrivit Jurnalul National.ro.

