
Adrian-Ioan Veștea, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 56 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 622.708.364,89 de lei.
Contractele au fost semnate, la sediul MDLPA, împreună cu o parte din beneficiarii proiectelor și au, ca principale obiective, modernizarea drumurilor de interes local și a infrastructurii stradale, înființarea sau extinderea branșamentelor la rețelele de alimentare cu apă și de canalizare, precum și construirea și modernizarea unor poduri. Unul dintre aceste contracte este pentru comuna Davidești. Este vorba despre un proiect de extindere a rețelei de canalizare, etapa III, sat Conțești. Valoarea acestuia este de 1.242.335 de lei, cu TVA inclus.