Primarul Cristian Gentea a fost invitat astăzi la inaugurarea secţiei Pediatrie 2, a Spitalului de Pediatrie Piteşti, renovată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu Kaizen Foundation. Azi vorbim la superlativ de felul ȋn care arată spitalul, dar ȋn urmă cu 30 de ani şi chiar mai puţin, instituţia medicală arăta dezolant.

 

“M-am întors brusc, azi, în urmă cu 30 de ani.

Fata mea abia împlinise un anișor când a ajuns direct pe masa de operație, în Spitalul de Pediatrie, pentru o hernie ombilicală.

Mi-au venit în minte, instant, faianța albă de pe pereți, mirosul puternic de dezinfectant, mopurile din lemn, cu baza lungă și înfășurată în niște cârpe, holurile slab iluminate, zdrăngănitul truselor medicale metalice, salonul în care mai erau o căruță de copii, mirosul puternic de Apret al lenjeriilor, borcanele de ciorbă pe geam, vasele metalice în care venea mâncarea pacienților, băile comune din capătul coridorului.

Mi-au revenit toate în minte azi, când am fost invitat, alături de Ion Mînzînă, Președintele Consiliului Județean Argeș, la inaugurarea etajului VI al Spitalului de Pediatrie.

Așa cum arată el după amplul proces de renovare asigurat de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu Kaizen Foundation.

Diferențele sunt colosale, parcă pășești într-o altă lume, așa cum trebuie să fie un spital în care avem garanția curățeniei, a spațiilor moderne și primitoare, a dorinței de a îndulci pe cât se poate suferința copiilor și a părinților prin condiții decente și facilități specifice. Reabilitarea a mers până la cărămida construcției și a vizat instalații electrice, termice și de fluide sanitare, aspectul saloanelor, amenjarea de grupuri sanitare în fiecare salon etc.

Etajul VI este cea mai recentă victorie a conceptului de parteneriat public-privat pe care îl susțin la rândul meu fără încetare.

Dar trebuie spus că Spitalul a suferit, în ansamblul lui, modificări majore în ultimii ani, fiind centrul unui proces de reabilitate și modernizare continuu. De la UPU la sălile de operații, de la saloane și rezerve la bucătărie, de la laboratorul de analize modern la toată tehnologia medicală pe care Consiliul Județean a asigurat-o unității… Asta în vreme ce alte investiții sunt în plină desfășurare.

Astăzi, nimic nu mai seamănă cu amintirile mele de acum 30 de ani, ca părinte. Felicitări tuturor! Sănătate să avem!”, a spus Cristian Gentea, primarul Piteştiului.

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 1 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *