Premierul Ilie Bolojan a explicat marți, într-o conferință de presă, modul în care Guvernul intenționează să reducă personalul din administrația locală. Șeful Executivului a subliniat că o reducere de 25% nu ar avea efecte reale, deoarece ar viza în special posturile neocupate. Astfel, pentru a ajunge la o reducere de 10% a posturilor ocupate efectiv, este necesară o tăiere de aproximativ 40% din totalul posturilor.
Potrivit datelor prezentate, în administrația locală există în prezent 189.777 de posturi. După reducerea de 40%, numărul ar scădea la 126.862 de posturi ocupate efectiv, fiind tăiate 13.098 posturi din 1.655 de unități administrativ-teritoriale (UAT-uri).
Cele mai afectate județe sunt Prahova (724 de posturi tăiate), București (708 posturi), Argeș (649 posturi), Suceava (627), Galați (522) și Mureș (513).
Situația în Argeș:
Total posturi aprobate: 5.549
Total posturi ocupate: 4.116
Posturi după reducere: 3.605
Reducere efectivă: -649 posturi (-16%)
Număr UAT afectate: 58 (56% din totalul județului)
Astfel, Argeșul devine unul dintre cele mai lovite județe de reforma administrativă, fiind pe locul trei la nivel național ca număr de posturi desființate.

