
E jale mare ȋn PNL Albota! Şeful organizaţiei, care se vrea primar ȋn 2024, încurcă borcanele şi confundă administraţia cu politica de cartier a liberalilor. Nepotul primarului Ion Dumitru, căci despre el este vorba, cere zeci de informaţii publice, ȋn temeiul legii 544/2001, iar angajaţii primăriei sunt obligaţi să răspundă, deşi au multe alte probleme de rezolvat.
Acum ceva vreme, liberalul voia să afle componenţa Consiliului Local. Haios, nu? Dacă nu ai habar de câți consilieri locali sunt și de unde, cum să cunoști problemele tuturor oamenilor din Albota? Nu mai zic să le și rezolvi!
Mai mult, prefectul PNL Radu Perianu a insistat pe lângă primar să-i răspundă nepoţelului. Iar primarul, om dintr-o bucată, i-a răspuns corespunzător prefectului:
“Domnule Prefect, la prima adresă pe care mi-ați trimis-o, adresa prin care îmi sugerați să răspund la solicitările pe legea 544, am dat curs din respect pentru funcția pe care o dețineți! Dar când apar încă 40 de adrese și dvs. insistați să răspundem … hai să va răspundem!
Primăria Albota derulează contracte de milioane de euro, am alergat după acești bani, nu ne permitem să-i pierdem. Educați-vă interimarii pe care îi numiți! Cu astfel de oameni, coborați ! Dumneavoastră sunteți obligat să contribuiți la dezvoltarea județului. Domnule prefect, chiar nu sunteți interesat ce loc veți ocupa la final de mandat? Curriculum va obligă să mergeți spre Tămagă, Dragnea, Soare, Oprescu, Nicolescu, Popa . Prefecții, primarii, profesorii, polițiștii, popii, parlamentarii, presa, toți cei care încep cu litera “P” au obligății speciale în societate! Am pretenții de la dumneavoastră! Cu mult respect!”, a scris Ion Dumitru, pe pagina sa de Facebook.
Unde mai pui că nu demult, Prefectura Argeş nu ne-a raspuns la o cerere pe 544/2001. Deci Radule, ori suntem golani, ori nu mai suntem!