
Potrivit alineatului (1) al articolului unic din Ordonanța de urgență Guvernului nr.80/2022 privind unele măsuri pentru administraţia publică centrală, cu completările ulterioare, până la data de 31 decembrie 2022 este suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante la nivelul Guvernului, ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi instituţiilor din subordinea/coordonarea/sub autoritatea acestora, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv a activităţilor finanţate integral din venituri proprii.
Prin excepție, potrivit alineatului (4) al aceluiași articol, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului, se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor, cu justificarea necesităţii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget.
În ședința de Guvern din 2 noiembrie se propune aprobarea organizării de concursuri sau examene pentru ocuparea unui număr de 70 posturi expert extern în afara organigramei din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială(ANPIS) – instituție publică din subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale(MMSS), posturi finanțate în cadrul proiectului Politici sociale performante – strategie pentru implementarea performantă a politicilor familiale” .