Angiograful de la Spitalul Județean de Urgență Pitești nu mai funcționează. Directorul SJUP , Adrian Dumbravă, a anunțat în conferința de presă că a vorbit cu colegii din țară pentru a aduce cu împrumut un angiograf până se va debloca situația din Argeș.
Situația de față este urmare a atacarii de către prefect a hotărârii cu rectificarea bugetară de la CJ Argeș, fapt care nu permite achiziționarea unui angiograf nou, la momentul acesta.
La conferință este prezent și medicul Elvis Boțu, unul dintre medicii cardiologi cei mai buni ai Argeșului care lucrează pe angiograful de la Spitalul Județean.

