
Vă aduceți aminte expresia populară – ”iese ca păduchele în frunte”?
Ea se referă la cei care încearcă să se evidențieze cu orice preț, să se facă cunoscuți … să se bage singuri în seamă.
În viața reală, aia de zi cu zi, păduchele este stivit după ce este văzut – moț, în frunte – întrucât nimeni nu-și dorește să stea cu parazitul pe cap.
Dacă idiotul de parazit stătea dracului ascuns (în păr) nu ar fi știut nimeni de existența lui și nu ar fi fost exterminat … dar el – nu și nu – moț în frunte, să-l vadă lumea ce ”grozav” e.
Cam așa este și cu stimabilul Cătălin Andrei – vicepreședintele PNL Argeș (adică una dintre ”mâinile”/ tentaculele caracatiței Alinei Gorghiu), purtător de cuvânt al PNL Argeș, consilier local în CL Bascov etc, etc …. om de bază în PNL Argeș, ce să mai vorbim.
Plecat pe calea afirmării și împlinirii profesionale, prin politică, Cătălin Andrei a început să ”rupă scena”, de nu mai scapi de muianul lui cât de mult a-i evita.
Că ”pe sticlă” la tv, pe internet, pe afișe ori scrisori de prezentare – ”păduchele-i moț ÎN FRUNTE”.
Băi și ce mai luptă, ce mai clănțăne … ce mai combate.
Îi ceartă pe toți, pe jurnaliști (deși el n-a fost în stare să ”rămână” pe piață), pe primari, pe directori, pe economiști … ăsta le știe pe toate, dar fără să facă – EL – ceva concludent … adică … bate vântul, cu aripile.
Săptămâna trecută, ”respectivul” a împânzit comuna Bascov (în care este consilier local) cu scrisori prin care ”se recomandă” singur – adică, IESE ÎN FRUNTE și via-Poșta Română.
Printre vrăjelile sale, Cătălin Andrei se prezintă ”auto-laudativ” ca fiind antreprenor (adică patron de firmă).
Hmmm … noi știam că soția lui e cea cu afacerile, că s-a ”măritat” bine Cătălin, așa că am investigat un pic pe subiect și … și … SURPRIZĂĂĂĂĂ …
Studiind ”Declarația de avere” a lui Cătălin Andrei, din data de 07.07.2022, ne-am dat seama că ”păduchele” nostru (din prima zicală) este și ”hoțul, care strigă hoții” – adică, al nostru-i mai breaz … e un ”păduche hoț”.
Din datele scrise (sub semnătură) de vicepreședintele PNL Argeș, consilier local în CL Bascov – Cătălin Andrei – deducem că ăsta face niște vrăji neștiute și reușește să trăiască EXTRA – BINE, nu după o zi pe alta, cu doar câțiva bănuți.
Chiar ne întrebăm cum reușește acest ”vrăjitor din (gă)OZ” să-și plătească cheltuielile de întreținere a casei, energia electrică, gazele, rovinetele, asigurările RCA (la 3 autoturisme), combustibilul, rate la bancă … toate cheltuielile curente, cu doar 1.850 lei/lună.
O familie cu 2 copii; cu casă de 160 mp, din 2016; cu VOLKSWAGEN TOUAREG, VOLKSWAGEN PASSAT și CITROEN, la scară; cu vestimentație ”de firme”; cu un nivel de trai (afișat) RIDICAT – se descurcă cu 1.850 lei/lună.
Care este secretul Cătăline?
Spune-l bieților români, să le fie și lor la fel de bine ca ție.
Analizați și voi, dragi argeșeni, aceste date consemnate de Cătălin Andrei, în declarația sa de avere:
Datorii:
155.000 ron;
13.740 euro.
Total: 222.000 lei
Venituri, în ultimul an:
4498 ron – de la SC Muntenia Pack SRL;
4539 ron – de la SC Carisma tex SRL;
8038 ron – indemnizație de la CL Bascov;
2568 x 2 – 2 alocații, încasate pentru cei 2 copii minori, din familie.
Total: 22.211 lei/ an, adică: 1851 lei/lună.
Fraților, MARELE ANTREPRENOR a câștigat 4.498 ron pe an, din afacerea lui.
Cătălin Andrei a reușit să câștige din afaceri 375 lei/lună … vă vine să credeți că ăsta poate să trăiască la nivelul de trai afișat ”producând” doar 375 lei/lună?
Păi, el câștigă dublu din indemnizația de consilier local … vai de curul lui de prăpădit.
Ăstuia vreți voi dragi locuitori ai comunei Bascov să-i dați pe mână bugetul comunei voastre?
Pe ăsta vreți să-l lăsați să vă administreze banii pe care voi îi plătiți ca taxe și impozite?
Continuând investigațiile ne-am dat seama că riscăm să devoalăm public fapte mult mai grave, așa că nu insistăm.
De la afaceri cu instituții ale statului conduse de PNL iști – dintre care cele mai mizerabile au fost cu măști și dezinfectanți, în perioada pandemiei de COVID, adică s-au găsit să facă bani pe suferința oamenilor (am mai scris pe subiect) – până la SUTE de contracte cu ”unități” legate de PNL, încheiat după ce liberalii au ajuns ”la butoane” (sume mici, trunchiate).
Accesați https://sicap.ai/achizitii/firma/149358/35 și studiați … după 2021 …
Fără să fim specialiști, doar cu experiența noastră de administratori de firmă, dacă facem o ANALIZĂ DE RISC, doar pe baza datelor din Declarația de avere a lui Cătălin Andrei și a celorlalte informații publice, din surse deschise, putem spune că … ”e nasol”. Băi ce ghinion, să iasă scandalul ăsta tocmai înainte de ”rotativa” … n-o să mai fie la ”Finanțe” doamna susținută de PNL, ca să stea liniștit …
Chiar am vrea să știm, Cătăline, costurile pentru expedierea scrisorilor de prezentare prin Poșta Română le-ai suportat tot din ăștia 1851 lei/lună/familie? Cotizațiile și sponsorizările la partid, combustibilul consumat când te plimbi cu Alina Gorghiu prin județ, tot din ăștia 1851 lei/lună/4 persoane?
Noi, ne oprim aici, dar ăia despre care tot sugerezi tu că sunt ”hoți” te-or mai suporta în ipocrizia ta?
Om vedea …
Din toate datele de până acum, cine pare mai ”hoț”? Tu sau primarul?
D-abia te așteptăm în podcast-urile tale să te vedem cum pozezi tu în ”ușa de biserică” și cum îi critici pe alții …. hoooo, nu te înfoia, că nu-ți dăm atâta atenție, glumeam … la alea se uită doar membri de-ai voștri de partid, cu forța, ca să-ți facă audiență … exact ca pe vremea lui Ceaușescu când erau forțați oamenii muncii să se uite la știri și să aplaude ”realizările” tovarășului.
PS: Ia să vedeți ”păduchele” la schi, la plimbare prin țări străine, la pescuit … din ăia 1851 lei/lună/întreaga familie (sursa fotografiilor: Facebook).
Uitându-ne la fotografia în care Cătălin Andrei citește ”Ziarul Financiar” și având în minte ”performanțele” ăstuia în afaceri, ne-am întrebat: ”Ce-o învăța păduchele din ziar, cum să facă bani din afaceri ori cum să eludeze taxele și impozitele?”