Analizăm evoluția Prefectului Radu Perianu, acțiunile sale, comportamentul lui și concluzionăm – parafrazând o zicală din bătrâni – prostul nu e prost destul, dacă nu e și … al dracului la mațe, rău la suflet. 

Dacă vă aduceți aminte, într-un articol anterior ne-am întrebat dacă Radu Perianu e prost sau doar se preface (Prefectul liberal – Radu Perianu – pacostea administrației județene. PROST sau ȘARLATAN – asta-i întrebarea). 

Urmărindu-i comportamentul și acțiunile ulterioare ne-am dat seama că ăsta chiar are o problemă, gravă, care are repercusiuni în plan public, în administrația publică județeană – adică, îi afectează pe argeșeni. 

Sa va reamintim (pentru Radu Perianu – KIND REMINDER, dintr-ăla din filmul TEAMBUILDING): 

În februarie 2022, în ședința Consiliului Județean Argeș s-a votat o hotărâre prin care s-a exprimat acordul, de principiu, pentru inițierea de către Direcţia Silvică Argeş a procedurilor de trecere a drumului județean D.J. 704I (drumul de acces către cabana Cumpăna) din domeniul public al Judeţului Argeş și administrarea Regiei Autonome Judeţene de Drumuri Argeş R.A, în domeniul public al Statului Român. 

Propunerea inițiatorului acestui proiect de hotărâre (PSD) a fost justificată prin faptul că DJ 704I a fost drum forestier până în anul 2007, când a fost preluat de Consiliul Județean Argeş, precum şi de apariţia unor probleme în procesul de administrare a pădurii (suprafaţă de 2388 ha) învecinate drumului, din cauza stării precare a acestuia, a restricțiilor de tonaj impuse şi a lipsei accesului la lucrările de întreţinere pentru corectarea torenţilor existenți pe contur la mal drept.  

Prin trecerea în domeniul public al statului, drumul putea să intre în administrarea (nu proprietatea) R.N.P. ROMSILVA R.A. care avea posibilitatea de a accesa fonduri europene, pe lângă fondurile proprii şi bugetare pe care le avea la dispoziție pentru construirea de drumuri forestiere noi şi repararea celor existente. 

Bineînțeles că PNL a găsit un nou motiv de gâlceavă și au început scandalul. 

Deoarece consilierii județeni au votat această hotărâre și drumul respectiv urma să treacă în administrarea Direcției Silvice Argeș, abuzând de funcția deținută (vremelnic, cum îl atenționa Elena Lasconi), Prefectul județului Argeș – mărețul, inegalabilul jurist de ”renume intercontinental” RADU PERIANU – a contestat în instanță actul respectiv (hotărârea CJ). 

Un prost aruncă o piatră-n baltă și zece înțelepți se chinuie s-o scoată. 

Exact ca în proverb, juriștii Consiliului Județean s-au chinuit în instanță să-i dovedească „prăpăditului” cu nu știe carte sau că e rău-voitor, adică ticălos. 

În final, i-au dovedit … 

Consiliul Județean Argeș a câștigat DEFINITIV procesul intentat de instituția condusă de ex-avocatul Radu Perianu, consiliat juridic de Dragoș Predescu și Dragoș Petre (ăia pe care i-a angajat la Prefectură, de la biroul lui de avocatură). 

Da domnilor – marele, inegalabilul, ex-ulta-avocatul, juristul de ”renume mondial” – RADU PERIANU a mai pierdut un proces, iar – în acest caz – hotărârea este definitivă. 

Dacă citiți motivarea judecătorilor vă veți da seama că bietu’Radu Perianu e … vai de el, ca jurist. 

Cităm: 

”Susținerea reclamantului, în sensul că se impunea majoritatea calificată, nu poate fi primită de instanță întrucât Codul Administrativ nu prevede pentru hotărârile prin care se exprimă un acord de principiu pentru trecerea unui bun din proprietatea publică a județului, în proprietatea publică a statului , o astfel de cerință.” 

Singura instituție abilitată să dispună asupra trecerii bunului proprietate publică a  jud. Argeș în proprietatea Statului român este Guvernul care adoptă în acest sens o hotărâre de declarare a bunului de uz sau de interes național. 

De altfel, art.5 lit.ee Cod Administrativ prevede CLAR ȘI FĂRĂ DUBIU care sunt hotărârile care pot fi adoptate cu majoritatea simplă a consilierilor județeni, obiectul celei supuse judecății nefiind dintre cele excluse” 

Auziți domnilor – CLAR ȘI FĂRĂ DUBIU – dar marii juriști Radu Perianu, Dragoș Predescu (supraprefectul) & Co, nu au capacitatea intelectuală de a înțelege, de a interpreta norma legală. 

A trebui să se mai încarce instanța de judecată cu un dosar în plus, să crească cheltuielile statului, pentru că sunt ei rău intenționați. 

Judecătorii stau să facă școală elementară cu ăștia, că ei nu sunt în stare să citească Codul Administrativ. 

Ce rost a avut tot acest calvar ”nenorocitule de Perianu”?  

Ce ai câștigat? 

Nimic. 

În schimb, ai pierdut … a văzut toată lumea ”câtă carte știi” … nici o iotă.  

Băi liberalilor, nu știți decât să reclamați, să blocați lucrările benefice argeșenilor, să purtați oamenii pe scările tribunalelor și să trimiteți instituțiile statului în control, împotriva adversarilor politici. 

Opriți-vă, canaliilor!!!! 

PS 

Acum ne-am dat seama că ăsta a luat o decizie înțeleaptă când a plecat din avocatură … pierde procesele pe bandă rulantă. 

În privat dacă pierzi procesele – pierzi și clienții, la stat … nu contează … se plătesc avocații/consilierii juridici din fonduri publice, nu te sancționează nimeni dacă ești ”slăbuț la minte”, cheltuielile de judecată se plătesc tot de la stat … n-ai stres. 

PNL a ajuns lada de gunoi în care se ”aruncă” toți proștii. 

Votați PNL, votați-i pe toți acești incompetenți! 

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.3 / 5. Număr de voturi: 13

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *