Zilele Orașului Mioveni s-au încheiat. 
„Zilele Orașului Mioveni s-au încheiat, dar emoția acestor momente rămâne vie în inimile noastre.

Am sărbătorit împreună 540 de ani de la prima atestare documentară a localității Mioveni, printr-o suită de evenimente menite să evidențieze identitatea, tradițiile și valorile care ne definesc ca o comunitate unită și vibrantă.

De la lansări de carte, expoziții și simpozioane aniversare, până la activități educaționale, ceremonii solemne și momente de rugăciune la Catedrala orașului – fiecare manifestare a fost o pledoarie pentru cultură, memorie și respect față de trecut.
Am celebrat arta, sportul și tinerețea, într-un oraș care respiră implicare și dăruire.
Mioveniul s-a dovedit, încă o dată, a fi un oraș viu, solidar și aflat într-un proces continuu de dezvoltare.
Ne-am bucurat de prezența delegației oficiale din localitatea înfrățită Măgdăcești (Republica Moldova), a reprezentanților administrației județene și locale, a oamenilor de cultură, a elevilor și tinerilor talentați, precum și a miilor de cetățeni care ne-au fost alături în aceste zile de sărbătoare.
Evenimentele au fost posibile datorită efortului comun al Consiliului Local Mioveni, Primăriei Orașului Mioveni și Centrului Cultural Mioveni, cu sprijinul Centrului Județean de Cultură și Arte Argeș, al Asociației Invictus România, al Asociației A.C.S. Dacia Argessos, al partenerilor instituționali și sponsorilor – cărora le mulțumim sincer pentru susținere și încredere.
Adresăm mulțumiri speciale tuturor celor implicați în buna desfășurare a acestor zile: Jandarmeriei Române, Poliției Naționale, Poliției Locale Mioveni, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, Serviciilor Edilitare pentru Comunitate Mioveni și tuturor colegilor din aparatul administrativ.
Zilele Orașului Mioveni au fost mai mult decât o sărbătoare – au fost o reafirmare a valorilor care ne unesc.
Rămânem uniți, motivați și încrezători în viitorul acestei comunități pe care o slujim cu respect și responsabilitate!”, transmite Aurel Costache, primarul de la Mioveni.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *