În contextul discuțiilor interminabile despre cine a îndatorat România, GÂNDUL a realizat o analiză privind evoluția din cele aproape două decenii de la aderarea la Uniunea Europeană. Datoria publică a României a avut un trend predominant ascendent în ultimii ani, ajungând la un nivel-record în prezent. Analiza Gândul este realizată pe baza cifrelor oficiale din perioada postaderare a României la Uniunea Europeană, 1 ianuarie 2007 – 31 mai 2023, dar și din prima jumătate a anilor ‘90.

  • Executivele cu premieri PNL – PDL (Boc, Orban, Cîțu, Ciucă) au guvernat în perioada postaderare la UE, cumulat, timp de 81 de luni (6 ani și 9 luni) și au acumulat o datorie de 493,3 miliarde de lei.
  • Prim-miniștrii social-democrați (Ponta, Grindeanu, Tudose, Dăncilă) au fost, în perioada postaderare, la conducerea Guvernului, cumulat, 77 de luni (6 ani și 5 luni) și au acumulat o datorie de 135,7 miliarde de lei.
  • Asta înseamnă că, într-o perioada relativ echivalentă, guvernările cu premieri PNL – PDL au împrumutat de aproape 4 ori mai mult decât au făcut-o guvernele cu prim-miniștri PSD.
Întreaga analiză pe Gândul. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 1 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *