Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan a redus semnificativ fondurile alocate partidelor politice, fără a anunța public măsura. Potrivit unei analize, tăierea a fost operată prin rectificarea bugetară din 1 octombrie 2025, iar subvenția pentru formațiunile politice a scăzut de la 284 de milioane de lei la 232 de milioane de lei, adică o diminuare de 17,6%.

Deși premierul promisese în vară o reducere de doar 10%, măsura s-a aplicat deja, în tăcere, iar mulți lideri politici nu au știut că s-a făcut ajustarea.

Explicația oficială a venit indirect. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a spus că a fost „operată reținerea de 10%” din bugetul Autorității Electorale Permanente (AEP) – instituția care gestionează subvențiile către partide – fără a menționa clar că banii nu vor mai fi restituiți.

Totuși, potrivit datelor publicate ulterior de AEP, suma totală destinată finanțării partidelor a fost efectiv redusă cu 51 de milioane de lei, adică aproape dublu față de procentul anunțat inițial de Bolojan.

Este pentru prima dată în ultimii ani când Guvernul reduce consistent subvențiile pentru partidele politice.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 3

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *