Consilierul local PNL Pitești, Răzvan Șerbănoiu, pare că a descoperit peste noapte grija față de banul public. După ani în care PNL nu s-a remarcat prin vreo inițiativă serioasă pentru dezvoltarea orașului, liberalul a decis acum să critice unul dintre cele mai importante proiecte pentru comunitatea argeșeană – noul stadion al Piteștiului.

Într-o postare ironică și neinspirată pe un grup de Facebook pe care îl administrează, Șerbănoiu face calcule fără sens, insinuând că investiția în stadion ar fi exagerată:

„Mi-a venit acum o întrebare, oare câte WC-uri precum cel din centru, care a costat 400.000 de euro, va avea noul stadion care costă 100.000.000 de euro pentru doar 15.000 de locuri?”

Această atitudine arată, încă o dată, dorința PNL Pitești de a bloca orice proiect major care poate schimba în bine imaginea orașului. În loc să sprijine investițiile care aduc beneficii economice și sportive întregului județ, liberalii aleg populismul și atacurile ieftine. *Cum ar fi însă ca alesul PNL să fi fost la fel de îngrijorat de cheltuirea banului public într-un caz într-adevăr grotesc: cartea autobiografică a fostului premier liberal Nicolae Ciucă, intitulată „În slujba țării”, a fost tipărită în 3.000 de exemplare, „un tiraj redus”, și a costat 23.659 euro. Datele oficiale ale PNL arată că partidul a plătit și panourile unde a promovat cartea: campania de publicitate a costat 2,5 milioane de euro. Nimic aici, Șerbănoiu?

Noul stadion din Pitești este un simbol al identității argeșene, un proiect așteptat de generații întregi de suporteri și de întreaga comunitate.

Cât despre grija liberalilor pentru bani publici, aceasta ar fi credibilă doar dacă ar fi existat și când partidul lor risipea fonduri pe contracte inutile și sinecuri politice!

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.3 / 5. Număr de voturi: 10

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *