
Guvernul Ciucă a decis la finalul lunii septembrie, printr-o ordonanță de urgență, înființarea unei noi instituții bugetare. E vorba despre Oficiul pentru Licenţă Industrială, înființat prin OUG 140/2022, și are rolul de a simplifica şi digitaliza procedurilor în vederea acordării licenţei industriale unice (permisiunea de a desfăşura una sau mai multe activităţi industriale).
Expertul Andrei Nicoară atrage atenția într-o postare pe Facebook că, deși în nota de fundamentare a OUG e menționat PNRR ca motiv principal pentru înființarea noii instituții, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu cere acest lucru.
”PNRR. Pag. 336 Componenta 9, Reforma 1. Nu există obligativitatea înființării unei noi instituții ci doar „intrarea în vigoare a legii de punere în aplicare a regimului unic de acordare a licențelor industriale. Am înnebunit? Adică PNRR este de vină că trebuie să înființăm o nouă instituție (fals) apoi cei care l-au scris sunt de vină că au pus termene prea scurte (fals)? ”, a scris expertul Andrei Nicoară, potrivit G4Media.ro.