Klaus Iohannis poate fi executat silit! Judecătorii ICCJ au publicat motivarea în dosarul caselor din Sibiu

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea civilă formulată la data de 07 aprilie 2016 în dosar nr. x/85/2016 al Tribunalului Sibiu, strămutat la Tribunalul Hunedoara prin sentinţa civilă nr. 88/20.09.2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor legal nr. 168/19.09.2008 emis pe numele Statului Român de către BNP B., în dosarele succesorale nr. 90/2007, 92/2008 şi 93/2008; să se dispună pe cale de consecinţă rectificarea CF Sibiu nr. (…), în sensul radierii înscrierilor de sub (…), (…), (…), respectiv a dreptului tabular înscris în favoarea Statului Român în baza certificatului de moştenitor nr. 168/19.09.2008, cu privire la imobilul situat în Sibiu, Str. (…), jud. Sibiu, cu cheltuieli de judecată.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 620 din 21 aprilie 2022, Tribunalul Hunedoara, Secţia I civilă a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamanta A.; a admis excepţia de netimbrare a cererii de intervenţie în interes propriu, formulată de intervenienții C. şi D. şi a anulat în consecinţă cererea de intervenţie principală formulată de aceştia în contradictoriu cu reclamanta A. şi cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar; a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional al E. S.P.A.R.L., în calitate de titular şi prin avocaţi colaboratori, pentru reclamanta A.; a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu, pentru pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice; a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Municipiului Sibiu, pentru pârâtul Statul Român; a respins excepţiile de autoritate de lucru judecat, invocate de părţi; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. şi a respins, în consecinţă, acţiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienții F. şi G., G. fiind decedat pe parcursul procesului şi continuată de intervenienții F., H. şi I., în calitate de moştenitori ai intervenientului decedat G., în contradictoriu cu reclamanta A. şi cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Sibiu reprezentat de Primar; fără cheltuieli de judecată între părţi.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă 1973 din 15 iunie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/85/2016, Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 620/2022 pronunţate de Tribunalul Hunedoara, Secţia I civilă, în dosar nr. x/85/2016; a respins cererea intimaţilor F., H. şi I. privind plata cheltuielilor de judecată.

I.4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1973/15.06.2023, reclamanta A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei recurate, în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, cu consecinţa, în principal, a trimiterii cauzei Tribunalului Hunedoara în vederea rejudecării/continuării judecăţii cauzei sau, în subsidiar, a trimiterii cauzei Curţii de Apel Alba Iulia spre rejudecarea apelului, în situaţia în care se va aprecia că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru trimiterea cauzei primei instanţe pentru rejudecarea/continuarea judecăţii fondului.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., solicită obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

Cu titlu prealabil, recurenta-reclamantă solicită să se constate că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi, în consecinţă, au respins acţiunea, însă motivarea instanţelor de fond se grefează pe excepţia lipsei de interes. Această din urmă excepţie nu a fost soluţionată de instanţa de fond şi nici analizată de instanţa de apel.

Ca atare, atât hotărârea primei instanţe, cât şi decizia recurată au fost pronunţate cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanţele de fond au aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 120 din Legea nr. 36/1995, ce reprezintă temeiul juridic fundamental al acţiunii reclamantei, ignorând faptul că au fost invocate motive de nulitate absolută a certificatului de moştenitor nr. 168/19.09.2008, contestat în cauză. În raport cu sfera persoanelor care pot invoca astfel de motive de nulitate absolută, recurenta-reclamantă susţine că şi-a dovedit calitatea procesuală activă prin dovedirea apartenenţei la familia x/y, a cărei succesiune face obiectul certificatului menţionat. Prin urmare, instanţele de fond au pronunţat hotărârile recurate cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 32, art. 33 şi art. 36 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă învederează că, deşi judecătorul fondului a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, întreaga motivare este grefată pe analiza condiţiei interesului în exercitarea acţiunii civile. În acest sens este edificator paragraful (…) de la pagina (…) a sentinţei, unde judecătorul fondului reţine, de fapt, o pretinsă neîndeplinire a existenţei interesului, aspect ce reiese, de altfel, din întreaga motivare.

Or, deşi a fost distinct invocată excepţia lipsei de interes, instanţa a lăsat-o nesoluţionată, pe motiv că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active.

De altfel, şi instanţa de apel a motivat formal excepţia lipsei calităţii procesuale active, analizând şi reţinând însă o pretinsă lipsă a interesului de a acţiona.

De asemenea, instanţa de apel a analizat conjugat, una prin cealaltă, cele două condiţii ale exercitării acţiunii civile, ca şi când calitatea procesuală activă ar include total interesul, statuând că pretinsa inexistenţă a celei din urmă ar determina, per se, şi nedovedirea/neîndeplinirea primei condiţii.

În analizarea corectă a lipsei calităţii procesuale active, instanţa de apel trebuia să se rezume la a verifica exclusiv încadrarea reclamantei în sfera persoanelor care pot invoca motive de nulitate absolută cu privire la certificatul de moştenitor contestat; în acest mod se putea constata că reclamanta justifică o astfel de calitate, în virtutea apartenenţei sale la familia x/y, a cărei succesiune face obiectul actului menţionat.

Condiţia interesului, distinctă de condiţia calităţii procesuale, trebuia să fie analizată separat, reclamanta urmând a face dovada că îndeplineşte şi această condiţie.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material reprezentate de dispoziţiile art. 120 din Legea nr. 36/1995, dispoziţie ce reprezintă temeiul demersului său judiciar.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă învederează că, în raport cu motivele de nulitate absolută invocate cu privire la certificatul de moştenitor şi de sfera persoanelor care pot promova o astfel de acţiune, şi-a dovedit calitatea procesuală activă prin apartenenţa necontestată la familia x/y, având în vedere că este succesoarea defunctului său soţ J., fiind, astfel, persoana vătămată prin emiterea certificatului de moştenitor nr. 168/2008.

Mai susţine recurenta-reclamantă că, atâta vreme cât este vorba de motive de nulitate absolută, calitatea procesuală aparţine oricărei persoane interesate. Chiar dacă s-ar presupune că reclamanta nu ar fi putut face dovada acceptării succesiunii defunctei K. de către autorul său şi succesibilul defunctei, L., problema juridică ar privi interesul, iar nu calitatea procesuală.

Or, instanţa de apel a reţinut, în mod vădit eronat, o pretinsă incidenţă în cauză a unui efect pozitiv al lucrului judecat în raport cu hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. y/85/2016, ce a avut ca obiect o petiţie de ereditate formulată de reclamanta din prezenta cauză cu privire la succesiune defuncţilor K. (născută y.), L., J. Soluţia pronunţată în acel litigiu nu are nicio înrâurire asupra cauzei de faţă.

Prin sentinţa nr. 6011/20.07.1998 a Judecătoriei Sibiu, s-a constatat nelegalitatea titlului statului întemeiat pe Decretul nr. 92/1950 asupra imobilelor înscrise în CF nr. (…) şi CF nr. (…) a oraşului Sibiu, imobile ce intrau în compunerea masei succesorale rămase de pe urma defuncţilor K., M. şi N., dispunându-se restabilirea situaţiei anterioare de CF, cu reînscrierea proprietăţii pe vechii proprietari O. şi K., ca efect al constatării nulităţii încheierilor de întabulare nr. 2337/10.02.1962 şi nr. 1432/02.06.1964. Ulterior pronunţării acestei sentinţe a fost emis certificatul de moştenitor şi legatar nr. 90/1999 a cărui nulitate a fost ulterior constatată prin decizia nr. 33/A/01.02.2005 a Tribunalului Braşov. După rămânerea irevocabilă a acestei decizii, la solicitarea Statului Român a fost emis certificatul de moştenitor nr. 168/19.09.2008, ce face obiectul prezentei cauze, care a vizat dezbaterea succesiunilor defuncţilor K., M. şi N., cu ignorarea totală a drepturilor succesorale justificate de L., în calitate de colateral privilegiat al defunctei K. În baza acestui certificat de moştenitor, Statul Român a cules moştenirea vacantă a defunctei N., dobândind astfel imobilul situat în Sibiu, Str. (…), jud. Sibiu, înscris în CF Sibiu nr. (…), cu nr. top (…) (cu excepţia celor 8 apartamente înstrăinate), golind astfel de conţinut drepturile succesorale ale lui L. în calitate de succesor al defunctei K. şi, ulterior, a moştenitorilor defuncţilor L., respectiv J. şi subsecvent, reclamanta.

Or, motivele pentru care s-a dispus anularea certificatului de moştenitor nr. 90/1999 nu lăsau posibilitatea stabilirii unei alte linii succesorale diferite prin certificatul de moştenitor nr. 168/2008, cu încălcarea vădită a drepturilor succesorale ale moştenitorilor legali şi testamentari ai proprietarilor tabulari.

Din considerentele deciziei nr. 33/2005 a Tribunalului Braşov se observă că instanţa s-a pronunţat doar asupra nulităţii certificatului de moştenitor nr. 90/1999 derivată din eliberarea lui de către un birou notarial care nu avea competenţă teritorială, iar nu asupra dezbaterii succesorale a defuncţilor K., M. şi L. Anularea acestui certificat de moştenitor nu a afectat vocaţia succesorală a moştenitorilor legali sau testamentari. Instanţa a stabilit că L. urma să vină la succesiunea mătuşii sale K. în calitate de colateral privilegiat în concurs cu soţul supravieţuitor M., ceea ce i-ar fi permis defunctului să dispună prin testament în favoarea pârâţilor J. (…) (filele (…), parag. (…) din decizia nr. 33/2005).

În cadrul acestui demers, prezintă relevanţă şi considerentele expuse la fila (…), parg. (…) din decizia civilă nr. 33/2005 a Tribunalului Braşov, în sensul că în situaţia în care moştenitorii testamentari ai defunctului L. vor putea dovedi, prin depunerea de acte de stare civilă, legătura de rudenie dintre defuncta K. şi L., vor putea solicita notarului competent eliberarea unui nou certificat de moştenitor în cuprinsul căruia să se redea în mod corect şirul succesoral şi dezbaterile succesive.

În consecinţă, se impune a fi reţinut faptul că prin decizia nr. 33/A/01.02.2005 a Tribunalului Braşov, certificatul de moştenitor nr. 90/1999 a fost anulat în considerarea unor vicii de formă, procedurale, legate de competenţa notarului public emitent şi a unor raţiuni vizând aprecierea greşită a relaţiei de rudenie dintre M. şi L., precum şi calităţii de moştenitor acceptant a defunctei N.

Prin urmare, se poate constata că notarul public care a emis certificatul de moştenitor contestat în cauza de faţă a încălcat cu rea-credinţă dispoziţiile imperative care impuneau efectuarea de verificări şi citarea tuturor persoanelor cu vocaţie succesorală la fiecare dintre succesiunile analizate.

Prin acest certificat de moştenitor, în mod nereal s-a stabilit că singurul moştenitor al defunctei K. ar fi fost soţul supravieţuitor M.

Exercitarea necorespunzătoare, de către notarul public, a unor atribuţii în procedura succesorală desfăşurată în dosarele succesorale nr. 90/2007, nr. 92/2008 şi nr. 93/2008, manifestată neîndoielnic prin ignorarea voită a faptului că la prima succesiune dezbătută, respectiv a defunctei K., existau doi succesibili, respectiv soţul supravieţuitor M. şi colateralul privilegiat L., a condus la atestarea unei situaţii juridice nereale. Acest viciu de legalitate a afectat şi legalitatea următoarelor două succesiuni dezbătute prin certificatul de moştenitor nr. 168/29.08.2008, respectiv ale defuncţilor M. şi N.

În acest context, reclamanta a formulat prezenta acţiune, solicitând constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 168/29.08.2008, însă instanţa de apel, asemenea, celei de fond, în mod nelegal a apreciat că reclamanta nu justifică în cauză calitate procesuală activă.

Or, calitatea procesuală activă a reclamantei rezultă din calitatea de succesibil, descendent, membru de familie al proprietarilor tabulari şi ai descendenţilor acestora.

Atât prin decizia nr. 33/01.02.2005 a Tribunalului Braşov, irevocabilă prin decizia nr. 310/30.06.2016 a Curţii de Apel Braşov, cât şi prin hotărârile pronunţate în dosarul nr. y/85/2016 (Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Alba Iulia şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) s-a validat şi s-a statuat ca fiind corectă linia descendenţei plecând de la proprietarii tabulari până la reclamantă, respectiv soţii M. şi K. (născută y.) (nu au avut descendenţi); L. este nepotul de frate predecedat al K. (în grad util, pentru a succede); J. este strănepot de frate al lui L. şi moştenitor testamentar al acestuia; reclamanta este soţia supravieţuitoare a defunctului său soţ, J.

În consecinţă, s-a stabilit pe cale judecătorească că reclamanta este cel puţin membru de familie, descendent al proprietarilor tabulari M. şi K. (născută y.), astfel că are calitatea procesuală activă pentru a solicita constatarea nulităţii absolute a unui certificat de moştenitor emis cu încălcarea flagrantă a unor norme legale imperative. De asemenea, reclamanta are şi interes pentru a acţiona.

Calitatea procesuală activă a reclamantei rezultă inclusiv din statuările cuprinse în decizia nr. 33/2005, astfel că, în calitate de descendent şi succesibil al proprietarilor tabulari, aceasta are posibilitatea oricând de a face dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor de a succede pentru toţi moştenitorii de pe lanţul succesoral menţionat. Prin urmare, reclamanta are atât calitate procesuală activă, cât şi interes.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 483 şi urm. C. proc. civ., art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., art. 120 din Legea nr. 36/1995 republicată, art. 75 şi urm. din Legea nr. 36/1995 (în vigoare la momentul eliberării certificatului de moştenitor nr. 168), art. 78 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale, art. 672 şi urm. C. civ. 1864, Legea nr. 319/1944.

În probaţiune se solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri.

I.5. Apărările formulate în cauză

Întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu.

La data de 30 octombrie 2023, intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs.

Intimata-pârâtă a susţinut că prin decizia nr. 1252/09.06.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. y/85/2016 s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că L. nu a acceptat în mod valabil moştenirea după defuncta K. Prin urmare, reclamanta A. nu are calitate procesuală activă.

De asemenea, susţine că recurenta-reclamantă îşi motivează interesul pe considerentul că ar avea calitate de moştenitor, neindicând motive distincte faţă de cele ce au fost respinse în susţinerea calităţii procesuale active.

Excepţia lipsei calităţii procesuale active se soluţionează cu prioritate faţă de excepţia lipsei de interes, astfel că, având în vedere că a fost admisă şi s-a constatat că nu are calitate procesuală activă, este evident că nu are nici interes de a acţiona, deoarece demersul său nu este de natură să-i procure un avantaj, un folos practic, prin obţinerea unui drept real asupra imobilului, obiect al certificatului de moştenitor atacat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă susţine că acest motiv de recurs a fost invocat formal, întrucât nu arată în concret în ce sens a aplicat instanţa greşit normele de drept material reprezentat de dispoziţiile art. 120 din Legea nr. 36/1995, respectiv cum a fost interpretat greşit textul de lege. Dimpotrivă, recurenta-reclamantă critică, de fapt, soluţiile instanţelor de fond şi apel pe motiv că au reţinut greşit că nu are calitate procesuală activă, adică este nemulţumită de modul în care instanţele au interpretat starea de fapt şi elementele probatorii.

În speţă, instanţele de fond şi apel au stabilit în mod definitiv că reclamanta nu a justificat că este titulară a vreunui drept de moştenire, în sensul că nu are calitate de moştenitor în lanţul succesoral invocat, aceste aspecte nemaiputând fi repuse în discuţie în recurs. Or, recurenta-reclamantă tocmai aceste aspecte doreşte să le repună în discuţie, în dezvoltarea motivelor de recurs susţinând un alt mod de interpretare a situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat.

Din cuprinsul cererii de recurs reiese că recurenta-reclamantă critică hotărârea recurată, fiind nemulţumită sub aspectul stabilirii stării de fapt deduse judecăţii, făcând trimitere expres la starea de fapt pe care o consideră greşit stabilită de instanţă. Aceste critici nu pot constitui critici de nelegalitate.

Întâmpinarea  formulată de intimatul-pârât Municipiul Sibiu

La data de 08 noiembrie 2023, intimatul-pârât Municipiul Sibiu prin Primar a depus la dosar întâmpinare, prin care a învederat că înţelege să lase la aprecierea instanţei recursul formulat de recurenta-reclamantă, având în vedere că în considerentele deciziei recurate instanţa de apel a reţinut că apelul reclamantei vizează exclusiv soluţionarea acţiunii principale formulate împotriva Statului Român.

Mai susţine că soluţia dată excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a Municipiului Sibiu pentru pârâtul Statul Român nu a fost atacată cu apel, astfel că aceasta a intrat în puterea lucrului judecat.

I.6. Răspuns la întâmpinare

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinările depuse în dosar.

Municipiul Sibiu a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, prin care a învederat că lasă la aprecierea instanţei temeinicia apărărilor acesteia.

I.7. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 18 iunie 2024, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1973 din 15 iunie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, Secţia I civilă şi s-a fixat termen de judecată la data de 24 septembrie 2024, ora 10:30, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Circumstanţele litigiului relevante pentru soluţionarea recursului de faţă, astfel cum au fost reţinute de instanţele de fond şi apel, sunt următoarele:

Defuncţii K. şi M., soţi, au fost proprietarii unor imobile situate în Municipiul Sibiu, ce au făcut obiectul unor măsuri de naţionalizare în anii 1962 şi 1964.

Cei doi soţi proprietari nu au avut copii, K. a decedat în anul 1962, iar după defunctul M. (decedat în anul 1969) s-a emis certificatul de moştenitor nr. 843/1972 de către Notariatul P., în favoarea surorii defunctului, N.

Prin sentinţa civilă nr. 6011/1998 a Judecătoriei Sibiu, s-a constatat (la solicitarea unor persoane care şi-au afirmat calitatea de moştenitori ai defuncţilor proprietari deposedaţi) nelegalitatea titlului statului asupra celor două imobile şi s-a dispus reînscrierea în cartea funciară a proprietăţii pe numele lui K. şi M.

Certificatul de moştenitor şi legatar nr. 90/01.06.1999 emis de BNP R. de pe urma celor doi defuncţi în beneficiul lui L. a fost anulat prin decizia civilă nr. 33/2005 a Tribunalului Braşov, irevocabilă.

Obiectul cauzei pendinte îl constituie solicitarea reclamantei de constatare a nulităţii certificatului de moştenitor nr. 168/29 august 2008 emis de BNP B., în cuprinsul căruia a fost declarat M. ca unic moştenitor al soţiei sale, K.; defunctul M. a fost moştenit de sora sa, N., iar aceasta din urmă a decedat fără moştenitori, fiind declarată succesiunea vacantă, în favoarea Statului Român, pârât în cauză. Ca efect al retransmiterii drepturilor succesorale ale celor doi defuncţi la pârât, în cartea funciară a fost înscris dreptul de proprietate al Statului Român asupra imobilelor ce le-au aparţinut defuncţilor.

În argumentarea cererii sale, prin care a susţinut în esenţă că actul atacat a fost emis fără citarea legală de către notarul public a persoanelor ce vin la moştenirea celor doi soţi decedaţi, reclamanta a arătat că K. (născută y.) a avut ca moştenitor, în absenţa descendenţilor, nu numai pe soţul său, ci şi pe nepotul de frate L., care la rândul său a fost moştenit de J., soţul reclamantei, ce are şi calitatea de moştenitoare a acestuia din urmă.

Analizând excepţiile invocate în apărare de pârât, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru formularea acţiunii în anularea certificatului de moştenitor legal nr. 168/2008, cu argumentarea esenţială că operează efectul pozitiv al lucrului judecat prin sentinţa civilă nr. 104/15.02.2019 a Tribunalului Hunedoara, pronunţată în dosarul nr. y/85/2016, definitivă.

S-a reţinut că acest din urmă litigiu a avut ca obiect solicitarea aceleiaşi reclamante, între alte petite, de a se constata, în contradictoriu cu Statul Român, calitatea lui L. de moştenitor legal al defunctei K. (y.), iar prin sentinţa nr. 104/2019, Tribunalul Hunedoara a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, cu argumentul că defunctul L. nu a acceptat succesiunea după mătuşa sa K., astfel că nu se poate pretinde calitatea sa de moştenitor.

Aceste constatări au fost validate după reexaminarea lor în fapt şi în drept de Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia nr. 348/25.03.2020, ce a fost menţinută prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, prin decizia nr. 1252/09.06.2021.

Faţă de împrejurarea că absenţa calităţii de moştenitor a lui L. după K. a făcut obiectul judecăţii anterioare, instanţele de fond au apreciat că dezlegarea aceasta se impune în cauza de faţă cu efectul pozitiv al lucrului judecat şi că această împrejurare atrage lipsa calităţii procesuale active a reclamantei pentru a cere constatarea calităţii de moştenitor după K.

Cu privire la susţinerea reclamantei că L. a avut şi calitatea de moştenitor (testamentar) al defunctului M., prima instanţă a constatat că nu a fost niciodată contestat certificatul de moştenitor eliberat de Notariatul P. după acest defunct în anul 1972 în beneficiul surorii sale, N., ca unic moştenitor legal, concluzia fiind aceeaşi, a absenţei calităţii procesuale active a reclamantei pentru a susţine acţiunea cu referire la succesiunea lui M.

Constatările primei instanţe au fost menţinute prin decizia recurată a Curţii de Apel Alba Iulia.

Înalta Curte constată, cu caracter prealabil, că cererea de recurs nu cuprinde critici relative la dezlegarea de către prima instanţă a absenţei calităţii de moştenitor a lui L. direct după M. (în considerarea existenţei unui certificat de moştenitor neatacat şi nedesfiinţat în beneficiul N.).

De altfel, aceste chestiuni nu au fost deduse nici judecăţii instanţei de apel, astfel că ele nu vor face obiectul dezlegărilor judiciare ale instanţei de recurs, care nu este învestită cu legalitatea acestei constatări.

Primul motiv de recurs dezvoltat a fost încadrat de recurenta-reclamantă în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că instanţele au confundat cele două cerinţe de exerciţiu ale acţiunii civile – calitatea procesuală activă şi interesul – întrucât, deşi a fost admisă excepţia lipsei calităţii active, argumentarea tribunalului este centrată pe chestiunea interesului.

Încadrarea criticii în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este justificată de raportarea analizei recurentei la prevederile art. 32, art. 33 şi art. 36 C. proc. civ., ce reglementează cerinţele de exerciţiu a acţiunii civile în dispută.

Acest motiv de recurs va fi examinat împreună cu cel de-al doilea motiv dezvoltat, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce priveşte greşita aplicare a unei norme de drept substanţial, art. 120 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, analiza comună a celor două critici fiind necesară deoarece în materia acţiunii pentru anularea certificatului de moştenitor legea conţine dispoziţii speciale.

Astfel, potrivit art. 120 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, „Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.”

Textul tezei I a alin. (1) din art. 120 avea aceeaşi formă şi la data emiterii actului atacat, la 19 septembrie 2009.

În jurisprudenţă şi în doctrină s-a arătat, în aplicarea textului citat, că în ipoteza anulării certificatului de moştenitor, analiza calităţii procesuale active – a dreptului de a sesiza instanţa – are în vedere condiţia prevăzută în normă, şi anume aceea ca cel care formulează acţiunea să se considere vătămat în drepturile sale.

Noţiunea de vătămare este una variabilă, care depinde de norma legală a cărei nesocotire se invocă şi prin urmare se apreciază concret în persoana reclamantului ce solicită anularea certificatului de moştenitor.

Spre exemplu, dacă anularea se cere de către o persoană terţă de succesiunea dezbătută prin certificatul de moştenitor, dar care pretinde drepturi cu privire la bunurile incluse în masa succesorală, vătămarea se examinează prin prisma acestor parametri, ce presupun ca reclamantul să îşi justifice legitimarea procesuală prin indicarea şi dovedirea vătămării suferite ca urmare a menţiunilor pretins nelegale ale actului atacat, fiind necesar ca acesta să prezinte dovezi privind drepturile pretins nesocotite asupra bunurilor succesorale.

În ipoteza speţei, în care reclamanta pretinde drepturi proprii la succesiunea ce s-a dezbătut în absenţa sa (respectiv a autorilor săi, ale căror drepturi i-au fost retransmise), chestiunea calităţii procesuale active este strâns legată de existenţa unei vătămări ce ar fi putut proveni din omisiunea chemării la dezbaterea succesorală a tuturor persoanelor cu vocaţie succesorală concretă – în viziunea reclamantei o atare vătămare este reprezentată de privarea sa de calitatea de moştenitor prin retransmitere după defuncta K.

O atare verificare – a existenţei unei vătămări – este necesară în condiţiile în care ea este circumscrisă legitimării procesuale active, cerinţă de exerciţiu a acţiunii civile ce poate fi adusă în discuţie de pârât prin invocarea excepţiei corespunzătoare.

Cu privire la eventuala confuzie a calităţii procesuale active cu interesul de a acţiona, susţinerile recurentei nu sunt fondate pentru că în realitate există o legătură strânsă în această materie între cele două cerinţe de exerciţiu ale acţiunii.

Astfel, legătura strânsă între calitate procesuală activă şi interes este dată tocmai de noţiunea de vătămare la care se referă art. 120 alin. (1) teza I din Legea nr. 36/1995, ce presupune evidenţierea unui drept ce a suferit o atingere şi a cărui reparare se impune prin anularea certificatului de moştenitor cerută, reparare care reprezintă tocmai folosul practic urmărit de reclamant prin iniţierea demersului judiciar respectiv.

Analog, şi în materia nulităţii absolute de drept comun a actelor juridice, art. 1247 alin. (2) C. civ. prevede că nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată de orice persoană interesată.

Şi acest text subliniază legătura strânsă, până aproape de confuzie între calitatea de a acţiona pentru a cere nulitatea absolută şi interes, iar analiza concretă în coordonatele art. 1247 alin. (2) C. civ. presupune tot a verifica cum este vătămat reclamantul de încheierea actului juridic a cărui nulitate absolută o invocă şi care este folosul practic urmărit prin lipsirea acestuia de efecte.

Revenind, faţă de argumentele mai sus expuse, Înalta Curte consideră că nu se poate identifica o nelegalitate în analiza instanţelor de fond din perspectiva greşitei aprecieri a calităţii procesuale active prin raportare la existenţa unui interes.

De principiu, în litigiul având ca obiect anularea certificatului de moştenitor, reclamantul care susţine nelegala sa înlăturare de la dezbaterea succesorală este ţinut a face dovada atât a vocaţiei sale succesorale concrete, cât şi a acceptării succesiunii – în caz contrar, în absenţa dovezii acceptării, el nu are calitatea de moştenitor şi nu poate invoca nelegalitatea procedurii succesorale notariale desfăşurate în absenţa sa pentru că, nefiind moştenitor, nicio vătămare nu poate rezulta din emiterea certificatului în aceste condiţii.

Or, în cauza de faţă, cum s-a expus în cele ce preced, instanţele au reţinut că printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că cel despre care s-a pretins că ar fi avut calitatea de moştenitor legal după defuncta K. (şi a fost ignorat de notarul public) nu a acceptat în termenul legal, expres sau tacit, succesiunea acesteia, şi în consecinţă cererea reclamantei prin care valorifică pretinsele drepturi succesorale ale autorului său după defuncţii x. a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active – deci pentru absenţa însăşi a dreptului dedus judecăţii acolo, de a se constata calitatea lui L. de moştenitor al mătuşii sale.

De aceea, instanţa nu a examinat – în analiza apărărilor pârâtului – modalitatea concretă de acceptare a succesiunii în discuţie de către autorul reclamantei, dezlegările din litigiul anterior – cuprinse în dispozitiv şi în considerentele decizorii – neputând fi contrazise de reclamanta, ce a fost parte şi în acea pricină.

Dintre susţinerile recurentei care converg către nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva greşitei constatări a absenţei calităţii sale procesuale active mai poate fi identificată aceea conform căreia calitatea sa şi interesul de a acţiona sunt date de apartenenţa sa la familia x., pe linia: K. – L. – J. – A., precum şi aceea prin care se invocă exclusiv necesitatea de a dovedi descendenţa, calitatea de succesibil sau de membru al familiei.

Lăsând deoparte enumerarea vagă şi nesusţinută de argumente clare a unor noţiuni al căror conţinut legal este distinct şi care nu sunt echivalente, Înalta Curte reţine că anularea unui certificat de moştenitor se poate cere pentru vătămarea unor drepturi proprii (aşa cum indică art. 120 din Legea nr. 36/1995) şi nu pentru consideraţii morale sau afective, ce ţin de existenţa unor relaţii de familie – necontestate, de altfel.

Calitatea de descendent nu este suficient de caracterizată în expunerea recursului pentru a putea fi analizată din perspectiva aplicării legii de drept material, deoarece nici reclamanta şi nici autorii ei – soţul său sau L. nu au avut calitatea de descendenţi ai defunctei K.

Calitatea de succesibil nu a fost definită expres de Codul civil 1864 (aplicabil succesiunii în discuţie faţă de prevederile art. 91 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil), fiind folosită în cuprinsul prevederilor legale ce se referă la raportul donaţiilor (art. 756, art. 770, art. 773 C. civ.); doctrina a arătat însă că succesibilul este persoana care are capacitate succesorală, are vocaţie succesorală generală şi concretă, dar nu a acceptat succesiunea.

Această viziune a fost reflectată şi în Codul civil 2009, care prevede la art. 1100 alin. (2) că „Prin succesibil se înțelege persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală.”

Prin urmare, dacă noţiunea de succesibil la care se referă recurenta are în vedere această accepţiune, revine instanţei de recurs sarcina de a analiza dacă pentru reţinerea calităţii procesuale active în cererea având ca obiect anularea certificatului de moştenitor era suficient ca reclamanta să invoce numai existenţa vocaţiei succesorale concrete a autorului său, chiar dacă acest drept de a veni la succesiune nu a fost consolidat prin acceptarea sa în termenul legal.

Or, cum s-a arătat deja în cele ce preced, dacă în absenţa acceptării, lipseşte însăşi calitatea de moştenitor, atunci nu se poate identifica vătămarea suferită din pretinsa emitere nelegală a certificatului atacat.

Prin urmare, în mod corect au fost valorificate împrejurările ce atestă că autorul soţului defunct al reclamantei nu a acceptat succesiunea după mătuşa sa şi nu poate fi considerat moştenitor al acesteia – iar această chestiune rezultă din chiar dispozitivul sentinţei civile nr. 104/2019, care a respins cererea de a se constata calitatea lui L. de moştenitor legal al defunctei respective.

În fine, se susţine prin recurs şi greşita reţinere a autorităţii de lucru judecat a sentinţei amintite, această critică nefiind încadrată distinct de recurenta reclamantă, dar putând fi analizată, în viziunea instanţei de recurs, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece existenţa sau nu a autorităţii de lucru judecat presupune analiza corectei aplicări a art. 430 şi art. 431 C. proc. civ.

Acest motiv de recurs nu este însă susţinut în concret de argumente care să privească dezlegările instanţei de apel sub acest aspect, iar cercetarea lucrărilor dosarului a relevat că prin apel reclamanta nu a criticat această chestiune, memoriul de apel necuprinzând nicio susţinere referitoare la condiţiile autorităţii de lucru judecat a hotărârii din dosarul nr. y/85/2016, reţinute decisiv de prima instanţă, cum s-a arătat.

Sunt incidente, astfel, prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., iar criticile invocate omisso medio, ce privesc astfel sentinţa primei instanţe şi nu au făcut obiectul judecăţii în apel conform art. 477 alin. (1) C. proc. civ., nu pot fi examinate direct în recurs.

Recurenta-reclamantă a mai argumentat în cererea de recurs că se impunea a se reţine calitatea de moştenitor a lui L. după K., în temeiul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 33/2005 a Tribunalului Braşov, hotărâre care, anulând certificatul de moştenitor anterior emis după cei doi defuncţi, nr. 90/1999, ar fi constatat calitatea de moştenitor în discuţie.

Această critică presupune verificarea incidenţei art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în sensul existenţei unor dezlegări obligatorii cu privire la chestiuni aflate în strânsă legătură cu pricina de faţă şi a identităţii părţilor, numai partea putând invoca autoritatea de lucru judecat, astfel cum rezultă chiar din art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Verificând conţinutul acestei hotărâri, depusă la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că în cauza nr. 2854/C/2001, prin decizia civilă nr. 33A/01.02.2005, Tribunalul Braşov, în soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 5455/5.10.2000 a Judecătoriei Sibiu, a admis acţiunea formulată de reclamantul S. în contradictoriu şi cu J. (autorul reclamantei) şi cu Statul Român şi a constatat nulitatea absolută a certificatului de moştenitor şi legatar nr. 90/01.06.1999 emis de BNP R.

Prin urmare, atât autorul reclamantei, cât şi pârâtul au fost părţi în acel proces.

Prin certificatul anulat se dezbătuse succesiunea după K. (moştenită de soţul M.), după M. (moştenit de L., în calitate de nepot) şi după L., moştenit, inter alia, de J.

Instanţa de apel a constatat prin decizia nr. 33/2005 (irevocabilă prin respingerea recursului, decizia nr. 310R/30.06.2005 a Curţii de Apel Braşov) că certificatul de moştenitor este lovit de nulitate pentru că a fost emis cu nerespectarea competenţei teritoriale a notarului public, faţă de ultimele domicilii ale defuncţilor.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, hotărârea Tribunalului Braşov nu reţine în considerentele sale decizorii calitatea lui L. de moştenitor al defunctei K. De altfel, certificatul de moştenitor nr. 90/1999 (depus, de asemenea, la dosar), relevă că nici nu se constatase o atare calitate de moştenitor, L. venind, potrivit acestui act, la succesiunea K. prin retransmiterea drepturilor succesorale de la M., contrar susţinerilor din cauza de faţă.

Prin urmare, decizia care a anulat acest certificat de moştenitor la solicitarea unui terţ nu putea avea în considerentele sale astfel de constatări.

Tribunalul Braşov a mai reţinut în considerente că în speţă nu s-a făcut dovada calităţii de moştenitor a lui L. după M. – respectiv a relaţiei de rudenie, de nepot – de vreme ce probele au indicat-o pe N. ca unica soră a defunctului, aceasta decedând fără descendenţi.

Este adevărat că pe parcursul procesului au fost invocate de pârâţii persoane fizice apărări legate de calitatea lui L. de nepot al K. şi nu al soţului acesteia, dar în primul rând, de vreme ce certificatul anulat nu statua în acest sens, instanţa nu era învestită cu o astfel de verificare şi în al doilea rând instanţa a consemnat că nici măcar sub acest aspect (al relaţiei de rudenie cu defuncta) nu s-au administrat probe, iar raţionamentul în care lui L. i se atribuie o cotă parte din succesiunea mătuşii sale (fila (…) a deciziei) este unul ipotetic, menit a releva că şi în această situaţie (nedovedită) cota sa din succesiune ar fi fost de numai 1/8, nu de 1/1 din masa succesorală, cum s-a consemnat în certificat: „Cu toate acestea, dacă s-ar lua în considerare şi această ipoteză…”.

Însăşi recurenta confirmă această concluzie, deoarece se referă în argumentarea sa la ceea ce arată instanţa de apel din 2005 la pagina (…) par. (…), respectiv că dacă moştenitorii testamentari ai lui L. vor putea dovedi cu acte de stare civilă legătura de rudenie cu defuncta K., vor putea cere notarului competent eliberarea certificatului. Or, aceasta întăreşte observaţia instanţei de recurs că această chestiune nu a fost dezlegată în sensul arătat de recurentă.

Contrar susţinerilor recurentei, împrejurarea că motivul de anulare a certificatului de moştenitor din anul 1999 a privit exclusiv chestiuni procedurale – absenţa competenţei teritoriale a notarului public – nu semnifică atribuirea în acelaşi timp a unor efecte de validare, de confirmare a condiţiilor de fond ale certificatului (cum era corecta determinare a moştenitorilor), cât timp acestea nu au făcut obiectul analizei acelei instanţe.

Autoritatea lucrului judecat în forma efectului pozitiv presupune tranşarea concretă şi efectivă a unor chestiuni litigioase în legătură cu obiectul învestirii instanţei care pronunţă hotărârea definitivă respectivă şi totodată în strânsă legătură cu obiectul judecăţii unde se invocă acest efect.

Or, nu se poate primi teza conform căreia anularea certificatului pentru motivul arătat implică o concluzie în sensul că celelalte condiţii de validitate ale certificatului erau îndeplinite, din perspectiva autorităţii de lucru judecat o astfel de ipoteză neputând fi primită.

Mai mult, cum s-a detaliat în cele ce preced, Tribunalul Braşov chiar a infirmat expres teza calităţii de moştenitor a lui L. atât după K., cât şi după M., apreciind că asemenea dovezi nu s-au administrat.

În concluzie, sunt nefondate susţinerile privind tranşarea calităţii de moştenitor a lui L. după K. în cuprinsul deciziei nr. 33/2005 a Tribunalului Braşov, iar absenţa acestei calităţi a fost în mod corect reţinută prin recunoaşterea efectului pozitiv al lucrului judecat prin sentinţa nr. 104/2019 a Tribunalului Hunedoara.

Celelalte argumente din cererea de recurs privesc fie istoricul pricinii litigioase – necontestat şi fără relevanţă pentru legalitatea deciziei recurate – fie însăşi nelegalitatea certificatului de moştenitor a cărui anulare se cere, dar în condiţiile în care acţiunea a fost respinsă pe cale de excepţie, pentru lipsa calităţii procesuale active, temeinicia pretenţiilor reclamantei nu a fost analizată de instanţele de fond şi nu poate fi dedusă nici controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Pentru toate aceste considerente, care le completează corespunzător pe cele ale Curţii de apel, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

Este vorba despre un imobil de pe strada Gheorghe Magheru 35 din Sibiu.

„Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Baştea Rodica împotriva deciziei nr. 1973 din 15 iunie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor”, este minuta deciziei definitive pronunțate miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit hotnews.ro. Hotărârea este definitivă.